Daniela Nenciulescu născută la București în 1952, rezidentă în Italia din 1968, cu un bogat palmers artistic în Italia, însemnând numeroase expoziții personale sau colective, în importante spații publice de artă italiene, inaugurează o nouă expoziție personală de sculptură cu titlul: „Cosi puri, cosi corroti”.
Sculpturi de fier, oțel sau inox dialoghează cu trecutul milenar al urmelor romanice ale acestei zone într-o frumoasă simbioză cu trecutul istoric, lucrări care conviețuiesc armonios alături de vestigiile romane din cadrul Muzeului – scrie curatoarea expoziției Ana Comino, care de mai mulți ani alacătuiește textele de prezentare ale artistei de origine română. Expoziția prezintă recentele lucrări ale artistei care însumează o bogată selecție de sculpturi de mici și medii dimensiuni ( dar și mari instalații).
…Uneori există o istorie gata trasată, scrisă de alții și însușită în mod total inconștient, care te urmărește și te însoțește. Răsare direct prin cuvinte, în referiri, până în ziua când, dintr-o simplă întâmplare, totul devine clar. Așa s-au petrecut lucrurile cu Daniela Nenciulescu, sculptoriță româncă, italiancă prin adopție, care și-a contopit viața și arta, modelând-o pe cea de a doua conform unor opțiuniexistențiale pe care le-a împlinit din motive etice, de supraviețuire, de echilibru. (Ana Comino, Artista Daniela Nenciulescu. Dincolo de.., p. 62, Repere culturale românești în Italia. Annuario del Centro Culturale Italo Romeno, Milano 2012.
Expozția care va rămâne deschisă până pe data de 20 octombrie 2013 dispune și de un catalog apărut la editura Rediviva, în cadrul colecției Arta e Vita care prezintă în imagini și fotografii însoțite de texte, ale lucrarilor artistei Daniela Nenciulescu.
- Informatii: Castello Visconteo, Viale XI Febbraio, 35 27100 – Pavia. site muzeu: www.museicivici.pavia.it tel. 0382.33853 2014
- Galleria Spaziotemporaneo. Via Solferino, 56 20121 – Milano www.galleriaspaziotemporaneo.it tel. e fax 02. 6598056
- Chiara Argenteri/ Ufficio stampa/Press office. Settore Cultura,
- Comune di Pavia. tel. 0382.399424 338.1071862.
- E-mail: chiara.argenteri@comune.pv.it
- REDIVIVA EDIZIONI – Colectia “Arte e Vita”; www.redivivaedizioni.com