Cinci tineri cu vârstele între 19 și 25 de ani, patru români și un moldovean, toți rezidenți la Grantorto (Padova), au fost arestați în flagrant de carabinieri cu acuzația de furt din locuință și violare de domiciliu, Arestații sunt: Ionuț Marius Alexa (24 ani), Cosmin Gabriel Nițu (19 ani), Nicușor Ion (20 ani), Radu Jieanu (21 ani), Alexandru Adam (25 ani) acesta din urmă cu antecedente pentru viol și port abuziv de armă.
Cei cinci tineri, după ce și-ai petrecut noaptea în diferite localuri din Altopiano, au decis să se oprească în locuința unei familii din Cittadella, în acel moment goală deoarece este folosită drept casă de vacanță. Cei cinci au forțat ușa de la intrare și s-au adăpostit pe timpul nopții, consumând băuturi alcoolice. La plecare, au umplut mai multe rucsacuri mâncare, băuturi și articole de îmbrăcăminte.
Paznicul a auzit zgomote și a dat alarma la 112. Carabinierii din Asiago au sosit tocmai în momentul în care tinerii se pregăteau să plece: unul dintre ei încă era înăuntru, în timp ce ceilalți patru ieșiseră. Toți cei cinci au fost arestați.
Tinerii au încheiat acorduri judiciare pentru o pedeapsă de 8 luni de închisoare, cu aplicarea suspendării condiționate.