Menu
in ,

Denisa Constantinescu, doctorat la Malaga în mecatronică: «Pentru moment, consider ca am mai multe oportunități să mă dezvolt din punct de vedere profesional aici»

Studiază la Malaga pentru teza de doctorat, fiind îndrăgostită iremediabil de Spania, de cultura și oamenii acestei țări. Are astfel posibilitatea să vadă diferențele dintre sistemul de învățământ românesc și cel din Spania, iar concluzia principală la care a ajuns e că în țară nu se investește cât ar trebui în educație. Părinții ei cunosc experiența străinătății, fiind nevoiți să emigreze din cauza condițiilor economice din România. Cu toate acestea, pentru Denisa Constantinescu, ”România e acasă”.

Denisa s-a născut la Orlești, un sat aproape de valea Oltului. În prezent lucrează în cercetare în departamentul de ”Arquitectura de computadores” la ”Universidad de Málaga” și studiază un doctorat în mecatronică.

«În total (Erasmus, master, și început de doctorat) am petrecut aproape patru ani în Málaga. Oamenii pe care i-am întâlnit sunt foarte amabili și săritori, așa că mi-a fost ușor să mă integrez. Mi-am făcut temele de acasă, vorbeam binișor spaniola de până să ajung aici, așa că nu am avut probleme de comunicare.

Am văzut Spania pentru prima oară  când aveam 16 ani. Am obținut o bursă ”Leonardo da Vinci” pentru a face un internship de o lună într-o firmă din Porriño. Cât timp am stat acolo am luat cursuri de spaniolă într-o școală spaniolă și mi-a plăcut destul de mult experiența… așa că m-am decis să revin în Spania în viitor. Ideea mea era să fac un master în Spania după terminarea studiilor în România, apoi să lucrez în Spania câțiva ani, cât să pot să cunosc mai bine țara și cultura, apoi să revin în România.

Lucrurile au ieșit un pic altfel decât îmi imaginam. Mi s-a ivit oportunitatea în timpul facultății să fac un an de studii cu o bursă Erasmus în afară și am ales Málaga, apoi am revenit să fac un master (în Inginerie informatică), așa cum plănuiam inițial. În primul an de master mi s-a ivit oportunitatea să fac un doctorat și să lucrez în cercetare pe o temă care îmi place foarte mult: optimizare de aplicații robotice și inteligență artificială, așa că am continuat pe linia asta.»

Amână revenirea în România. «După terminarea studiilor rămân în cercetare pentru o vreme, probabil cu un contract postdoctoral, în Málaga sau în altă parte. O sa mă întorc în România, dar peste câțiva ani. Pentru moment, consider ca am mai multe oportunități să mă dezvolt din punct de vedere profesional aici.»

Ce crede că trebuie schimbat în România pentru ca românii  din străinătate să se întoarcă în țară? «Mulți români au emigrat pentru că România nu le oferă oportunitatea de a munci cinstit și de a fi răsplătiți pe măsură, cât sa își acopere nevoile de bază si sa trăiască o viată decentă.

Spre exemplu mama a trebuit să-si schimbe locul de muncă anual sau chiar mai des începând cu 2009-2010. Firmele locale au început să reducă din personal și sa dea faliment una după alta. Câștiga foarte puțin, uneori la negru pentru că nu găsea altceva mai bun. Până la urma si-a luat inima in dinți și a plecat la munca in afara, de nevoie și cu frică, pentru că nu cunoștea pe nimeni, nu vorbea nici limba… I-a fost foarte greu la început. Nu e mai fericită, îi e dor de casă, dar măcar nu mai duce grija zilei de mâine și e mai liniștită.

Sunt mulți oameni ca ea, oameni onești și muncitori, care vor sa se întoarcă acasă, dar nu pot, pentru că s-ar întoarce la o viață cu prea multe lipsuri. Avem încă multă corupție la toate nivelurile: angajatori care te exploatează în schimbul unor salarii mizere, un sistem de sănătate care nu funcționează, o pensie care nu ajunge nici pentru mâncare… Cu toate astea, pentru mine România e acasă.»

Daniela Popescu

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version