Pasiunea pentru croitorie a salvat-o de la joburi ingrate pe care mulţi români, în lipsa unor calificări pompoase, sunt nevoiţi să le accepte pentru a duce un trai decent în Germania. Prima dată când a venit aici abia terminase şcoala generală, iar după un an a plecat în Italia, unde a făcut liceul şi a avut o afacere prosperă în domeniul gastronomic, la care a fost nevoită să renunţe pentru a-şi ajuta mama bolnavă. La cinci ani de la revenirea în Germania, Livia Vit îşi câştigă existenţa făcând ceea ce-i place şi donează o parte din veniturile sale familiilor nevoiaşe din România.
Greutăţile financiare au stat la baza deciziei de a emigra, în anul 2002, când a ajuns în Germania împreună cu mama sa, care trebuia să-şi crească singură cei trei copii. «Am plecat din oraşul meu frumos, Cisnădie, pentru a veni în Germania în urmă cu 16 ani, împreună cu mama. În perioada aceea eram foarte săraci, deoarece mama, după decesul tatălui meu, a rămas singură cu trei copii şi nu a fost deloc uşor. După un an, am plecat în Italia, unde am făcut liceul gastronomic şi am lucrat în domeniul în care m-am calificat, iar în ultimii trei ani petrecuţi acolo am avut restaurantul meu. Era un local cu specific italienesc şi mergea foarte bine. L-am luat cu 350 euro pe zi şi, după două luni, ajunsesem să fac peste 1.000 euro pe zi, dar lucram şi 15 ore. Eram dedicată complet, sunt foarte ambiţioasă şi pun suflet în tot ceea ce fac. După ce s-a îmbolnăvit mama, i l-am dat înapoi fostului proprietar şi m-am întors în Germania, la Hamburg, în 2013».
De la benzinărie, la maşina de cusut
După ce a decis să rămână aici, a căutat mereu o cale de independenţă financiară, dar una care să o determine să fie devotată muncii ei. Pe care dorea să o facă din tot sufletul. «Când am venit, soţul mamei avea o carte de germană-română şi, îmi aduc bine aminte, am învăţat-o pe de rost. După o lună, ştiam câteva cuvinte în germană şi am sunat la un restaurant. Le-am spus că nu vorbesc bine limba, dar pot comunica în engleză şi, spre mirarea şi norocul meu, mi s-a oferit un post de chelnăriţă. După o perioadă m-am mutat la München şi am lucrat într-o benzinărie, până când am rămas însărcinată şi a trebuit să stau acasă din prima lună, deoarece acolo era interzisă munca pe perioada sarcinii. În fiecare zi, când mă trezeam, mă întrebam ce să fac. Nu puteam sta degeaba şi într-o zi mi-am amintit că, în urmă cu ceva timp, cumpărasem doi metri de material, să-mi fac o geacă precum văzusem la un magayin. Am sunat-o pe cumnata mea, care avea o maşină de cusut, şi mi-a spus că ea nu o foloseşte şi că pot merge să o iau. De atunci nu m-am mai oprit. Am început cu vânzarea hainelor doar în mediul online, iar persoanele care le vedeau mă întrebau dacă le pot face ceva după o poză. Şi aşa mi-am făcut foarte multe cliente, iar numărul lor creşte de la o zi la alta. Nu există zi să nu primesc cel puţin o comandă».
Nemţoaiecele preferă simplitatea, iar româncele – eleganţa
Majoritatea clientelor sunt românce, însă şi mămicile de origine germană apelează la serviciile Liviei, care lucrează de regulă seturi de rochiţe pentru mamă-fiică. La cerere, face însă şi cămăşuţe, costume de baie, treninguri sau rochii de gală, iar modelele finalizate pot fi vizualizate pe pagina sa, facebook.com/ateliereprincesliv. «Mămicile germane îmi cer lucruri foarte simple, chiar dacă este vorba despre un eveniment important. Sunt foarte clasice… În schimb, româncele îşi doresc rochiţe elegante pentru evenimentele speciale. Diferenţa dintre clientele din Germania şi cele de origine română este că primele sunt foarte hotărâte, ştiu din prima ce vor. Româncele sunt puţin mai indecise. Dacă au ales, de exemplu, rochiţa roz, a doua zi îmi spun că vor albastră sau că încă nu s-au decis. Dar îmi place şi această nehotărâre, pentru că reuşesc să le propun ideile mele, iar ele acceptă cu drag şi asta mă face să mă simt mândră de munca mea»
Donează 10% din venituri celor mai puţin norocoşi
Livia spune că se poate trăi bine de pe urma unui astfel de hobby şi este bucuroasă că, datorită muncii sale, le poate oferi un mic sprijin financiar şi celor aflaţi în nevoie. «Croitoria este foarte căutată şi se poate trăi foarte bine din această pasiune a mea. Cea mai scumpă comandă pe care am primit-o a fost în valoare de 390 euro, pentru o rochie de eveniment. Lucrez cu textile made in Germany 100% sau cu ţesături achiziţionate din Italia, materialele folosite sunt de o calitate superioară, iar un metru poate ajunge chiar şi la 40 euro, cum ar fi de exemplu dantela brodată. Nu lucrez niciodată cu materialul clientului. În plus, toate hainele mele, indiferent de culoarea materialului, conţin un fir roz, ca susţinere a donaţiei pe care o fac la fiecare sfârşit de an. 10% din banii obţinuţi din vânzări sunt donaţi familiilor sărace din România. O făcem şi înainte să mă apuc de croitorie, dar acum, prin hainele mele, toate clientele contribuie la acest ajutor. Am crezut şi cred în continuare în ceea ce fac. Uneori rămân până la ore târzii din noapte să tai tipare pentru comenzile pe care le am poate peste o lună şi încerc mereu să fiu pozitivă, chiar şi atunci când se iveşte o problemă, Ştiu că peste câţiva ani voi avea cel puţin două croitorese cu care voi lucra, deoarece nu voi mai reuşi să fac totul singură. Chiar şi acum am o persoană cu experienţă care mă ajută o zi pe săptămână.»
O pasiune de-o viaţă
Şi-a făcut debutul în croitorie cu prima păpuşă primită în dar de la părinţi, iar tainele acestei meserii le-a deprins tot în copilărie. «M-am apucat de croit atunci când am primit cadou prima mea păpuşă. Îmi plăcea să-i cos tot felul de hăinuţe, eram pur şi simplu fascinată de această meserie. La noi, în Cisnădie, o dată pe an, veneau membrii Casei de Cultură şi ofereau copiilor cursuri din diverse domenii. Aveam dreptul la două activităţi, iar eu am ales ţesături. Când m-au întrebat care este cel de-al doilea hobby, am răspuns tot ţesături. De atunci am început să învăţ această frumoasă artă. Pentru a practica însă această meserie, trebuie să ai foarte multă răbdare (de multe ori am descusut chiar şi de cinci ori produsul) şi pasiune pentru ceea ce faci. Restul vine de la sine».
Mihaela Zamfirache