in

«Am muncit, vrem banii». Români lăsați fără salarii pe un șantier din Bad Zwischenahn

Lăsați fără salarii. Un nou caz de exploatare a românilor a ajuns în atenția presei germane. Cinci români și-au așteptat în zadar banii munciți. Din cauza mafiei subcontractanților au de suferit tot timpul cei care își doresc să își câștige pâinea în mod cinstit.

Mustafa, Mihai, Florin, Constantin și Virgil, la începutul lunii februarie au pornit spre Germania pentru a-și putea întreține familiile rămase acasă.

Potrivit cotidianului Nordwest Zeitung, aceștia au lucrat la construcția unei noi clădiri rezidențiale și comerciale, care cuprinde nouă apartamente, trei unități comerciale și două cabinete. Au terminat tot ce aveau de făcut, apoi nu le-a mai rămas decât să aștepte să fie și plătiți. Și au avut de așteptat  câteva săptămâni.

Cei cinci români erau presați de timp. Peste câteva zile urmau să rămână fără un acoperiș deasupra capului. Au vrut să se întoarcă acasă, dar banii pe care îi aveau nu le ajungeau nici măcar pentru transport.

Au început să lucreze în data de 24 februarie. Șase zile pe săptămână, de luni până sâmbătă, câte zece ore pe zi. Uneori lucrau și duminica. Li s-a promis că vor fi plătiți cu 10 euro pe metru pătrat, fără să știe că tariful minim e de 11,30 euro/oră. Au reușit să pună la punct aproximativ 900 de metri pătrați. Din cei 9.000 de euro datorați, au primit fiecare câte 200 de euro pentru mâncare.

La sfârșitul lunii martie, Daniela Reim, consilier la centrul de consiliere pentru muncitorii mobili din Oldenburg, a trimis o scrisoare antreprenorului general în care a menționat că românii, care au muncit la negru fără să știe, ar fi de acord să se mulțumească cu suma de 1.000 pe persoană. În cazul în care nu vor fi plătiți, va fi nevoită să recurgă la măsuri mai drastice, cum ar fi implicarea Zoll-ului.

Managerul a ridicat din umeri: „Nu e vina noastră, subcontractanții au fost plătiți”.

Nu a trecut mult timp până când Reim a primit o scrisoare din partea unui avocat din Bremen: „Clientul nostru respinge orice acuzație de muncă ilegală sau plătită sub tariful impus. Se pare că mai mulți subcontractanți au fost implicați, contrar aranjamentelor contractuale și fără cunoștința clientului nostru”.

Nu doar în abatoare sunt întâlnite numeroase cazuri de exploatare, în care muncitorii lucrează exagerat de mult pentru salarii de mizerie și trăiesc în condiții inumane. Și în domeniul construcțiilor e la fel, iar profitorii se folosesc de numeroase trucuri pentru a evita plata salariului minim.

Românii, victime ale exploatării în întreaga țară

Daniela Reim a fost contactată în 18 martie de alți 12 români din Wilhelmshaven, care doreau să se întoarcă acasă, iar angajatorul lor refuza să îi plătească.

„În momentul în care am ajuns la ei, am fost șocată. Lucrau deja de câteva luni de zile fără forme legale, nu aveau nici conturi deschise și dormeau înghesuiți în camere, pe saltele”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Muncești 20 de ani în Italia și pierzi toți banii în România: s-au întors să investească și iată ce-au pățit

Foggia, român spulberat pe șoseaua 16