Nu are o doctrină clară, însă scopul său este de a oferi o alternativă europenilor amețiți de ofertele electorale britanice de stânga, dreapta, centru. Ideea, spune fondatorul Europeans Party, doctorul Tommy Tomescu, i-a venit după ce a participat la mai multe proteste împotriva discriminării în calitate de co-președinte al unei asociații ce luptă pentru drepturile românilor și bulgarilor discriminați în UK.
În această calitate a adunat mai multe plângeri ale unor români discriminați și a hotărât că cea mai bună modalitate de rezolvare a problemelor ar fi organizarea și participarea activă la viața publică britanică. Pentru început se concentrează pe alegerile locale și europarlamentare din luna mai.
Tommy Tomescu, de unde ideea de a crea un nou partid în Marea Britanie? Și de ce Europeans Party?
«Ne-am uitat la dezbaterile publice care au fost și am observat că nimeni nu ne reprezintă. Am văzut că cei de la Partidul Laburist au spus că le e rușine că i-au acceptat pe polonezi în 2004 și că nu ar fi trebuit să le dea drept de muncă atunci, iar conservatorii au spus că ar trebui să ni se retragă beneficiile.
Apoi, liberal democrații au spus că sunt de acord cu UE, însă nu au sărit foarte tare să ne sprijine. Poate că sunt mulți de acolo care ar dori să ne ajute, dar imaginile create de acest partid transmit alt mesaj.
Văzând că nu avem niciun sprijin, nici aici în Anglia, nici din România, am luat decizia că trebuie făcut ceva în acest sens. M-am gândit că n-o să avem de la început succes, dar măcar ne antrenăm pentru următoarele alegeri.»
Unde se situează Partidul Europenilor ca doctrină: stânga, dreapta sau centru?
«Către centru. Mai bine spus, nu avem o orientare stabilită către dreapta sau către stânga, noi am hotărât să ne apucăm de chestia asta pentru a reprezenta țările europene, nu pentru că avem convingeri situate în anumite părți ale eșicherului politic.
Dacă am fi avut, ne-am fi dus spre alte partide britanice. De exemplu, mulți polonezi sunt de stânga, așa că se duc spre New Europeans, alții către dreapta, cei care au făcut protestele de la Londra.
Dar noi nu am vrut asta. Chiar și atunci când am înregistrat partidul, colegul meu bulgar a propus să îl trecem liberal. Dar am hotărât să nu avem o doctrină, că și așa suntem puțini, suntem la limită.
De fapt, partidul acesta se adresează imigranților europeni din Marea Britanie, care por fi reprezentați: grecii, francezii spaniolii, români.
Am făcut constituția partidului mai ciudată, ca să spun așa. Am zis să fie în conducere, în comitetul executiv, câte un vicepreședinte din fiecare dintre naţiunile reprezentate.
Deci, dacă în partid sunt bulgari, dar ei sunt doar zece, să aibă un vicepreședinte, chiar dacă polonezii sunt 500. Deci pe principiul acesta se merge. Așadar, fiecare națiune ce ar veni în acest partid, va fi reprezentată.»
Cum credeți că veți reuși să îi aduceți pe toți laolaltă, pentru că totuși sunt culturi diferite, niște lucruri care ne separă unii de alții?
«Și noi am discutat, cei care am organizat toată chestia asta, și am zis că vor fi lucruri pe care vom merge împreună și lucruri pe care nu vom merge împreună, fără nicio supărare.
Ne-am dat seama că ceea ce contează este să facem ceva acum, în interes comun, pentru a le arăta lor (britanicilor – n. red.) că nu suntem așa, chiar să fim o jucărie de-a lor, ci că dacă ne supărăm putem fi chiar actori politici și nu se pot juca așa cum vor ei cu noi.
Polonezii, de pildă, când m-am dus eu prima dată ca să cooperăm, au întrebat cine sunt românii ăștia, ce e cu ei? Le-am zis care este situația și oamenii au înțeles, ne-au pus în ziarele lor, au spus de mine, m-au invitat și la reuniunile lor din parlament, deci este o cooperare.»
Unde vreți să ajungeți cu Europeans Party în momentul acesta?
«Sperăm să avem un europarlamentar, poate doi, dacă reușim. Teoretic, dacă mobilizăm toate comunitățile, avem loc de trei europarlamentari din Londra.
Pentru că sunt, conform statisticii din 2011, 500.000 de imigranți care votează în Londra, deci ai nevoie de 150.000 pentru a câștiga un post de europarlamentar.
Ne mai bazăm și pe faptul că englezii participă la alegerile europene în proporție de până în 33%. Dacă noi mobilizăm oamenii, putem fi siguri că se va întâmpla ceva și atunci putem să ne apropiem.
Fiecare trebuie să își facă însă treaba în comunitatea lui, adică să se ducă să vorbească în ziare.»
Ce vă propuneți pentru alegerile locale din luna mai?
«Ne propunem să atragem la vot măcar câteva zeci de mii de persoane. E posibil să avem 600 de candidați, conform sistemului britanic de vot. Și mai e o ceva.
Dacă tu îi stimulezi pe oameni să se ducă să se înscrie, ei devin mai implicați în comunitate, e altfel, nu mai e sentimentul acela, de inutilitate.
Eu cred că au realizat lucrul acesta și după protestul unde au fost peste 10.000 de oameni care au strigat că ne sprijină.
Cred că au avut un șoc și cred ca au zis: cum am ratat această opotunitate, când văd că alții ne sprijină.
Daca eu te pun pe lista noastră, tu nu prea ai șanse de unul singur, ca român, dar dacă eu spun că „uite, europeanul ăsta de aici trebuie să știe că dacă îl votează pe românul din cartierul lui și românii vor vota candidații europeni din alte cartiere. O mână spală pe alta și împreună fața. În momentul de față, suntem 10% europeni.»
Care ar fi mesajul partidului pentru cei care ar vrea să vă voteze?
«Mesajul nostru este: înțelegeți că se poate schimba ceva! Ați crezut că nu se poate face nimic, dar prin manifestațiile care au avut loc, s-a schimbat ceva.
De exemplu, eu am fost pe 19 martie la Parlamentul Britanic și am vorbit cu Mark Harper, de la comisia pentru Afaceri Interne, după două zile a dat declarația, împreună Vaz, în care au condamnat miniștrii britanici pentru că au mințit cu privire la invazia românilor.
Deci ceva se poate face când demonstrezi că ai un background și când demonstrezi că faci ceva, problema este când stai degeaba.
Dacă veți ieși la vot, oamenii și politicienii vor înțelege că nu vă jucați și că aveți drepturi. Veți vota și trebuie să respecte ceea ce doriți.
Dacă mesajul trensmis nu este corect, îi veți penaliza, de aceea este foarte important să ieșiți, chiar dacă nu credeți că veți câștiga.
Unul dintre membrii fondatori ai Europeans Party este Victor Spirescu, primul românul care a venit în Marea Britanie după ridicarea restricțiilor.
El a declarat că partidul a fost format pentru că „trebuie sa îi infruntăm pe cei agresivi cu imigranții, oamnenilor din comunitarea noastră le este frică uneori să spună că sunt din România”.»
A consemnat Mircea Maer