După o carieră de succes în România unde, timp de mulți ani, a avut unul dintre rolurile principale într-unul dintre primele seriale de comedie românești, „La Bloc”, transmis de Pro TV, actorul Dragoș Moștenescu a decis să se mute la Londra. Pe lângă spctacolele pentru români, face show-uri în limba engleză, pentru public englez, ceea ce nu e foarte simplu pentru un străin. Într-un interviu acordat în exclusivitate Ziarului Românesc din Londra (publicație din același trust cu Gazeta Românească din Italia și Ziarul Românesc Germania), artistul explică de ce a ales să plece. În primul rând e nemulțumit de divertismentul din România:
«Divertismentul din țară se bazează foarte mult pe muzică. Iar în România și-au făcut apariția în ultima perioadă curente noi, cu tente turco-balcanice care pe mine unul nu mă pasionează foarte mult. Iar în partea de comedie, lucrurile sunt foarte subțiri, iar cele de la televizor sunt și mai subțiri decât cele de pe scenă care cât de cât mai există.
Tineretul își dă silința și face piese după piese, dar după ce plătești actorii constați că nu sunt foarte rentabile. Am făcut și asta, iar tu, ca producător, rămâi cu mai nimic, din cauza că nivelul de trai este așa cum este și nu poți pune un bilet în vânzare la un preț ridicat.
Astfel, încasările sunt la limita cheltuielilor și evident că nu e rentabil. Și ca să facem o paranteză, oferta de acest gen de la televizor nu mai este foarte bogată, deoarece lumea merge pe scandal, politică și alte lucruri de acest gen, iar ce avem acum este un divertisment bazat pe defectele primare ale omului.
Iar acest fapt nu e nimic nou, noi ca națiune, practicăm acest lucru de foarte mult timp. Umorul s-a calat pe prost, pe bețiv, pe idiot, șchiop, pe orb și pe chestiunea că scoatem umorul din handicap, ceea ce în oricare loc din lume nu e permis și nu e OK. De asemenea facem haz pe statutul de prost plătit al românului, ceea ce iarăși nu OK.»
De vină e publicul sau sunt televiziunile? Publicul cere asta sau televiziunile oferă asta?
«Chiar nu știu să vă spun cine e de vină. Părerea mea e că nu e vina publicului, publicul nu are un cuvânt de spus sau un megafon prin care să spună televiziunilor că „dacă nu ne dați asta, noi nu ne mai uităm”. Nu.
Foarte mulți se plâng pe stradă, ei spun foarte multe lucruri, de exemplu, despre show-urile astea unde vin tot felul de agramați care își bat nevestele. Eu, personal, am impresia că mă uit la show-uri din Papua Noua Guinee.
Și ca să revenim, eu cred că cei care difuzează chestiunile astea ar trebui să pună mai mult interes în a pune lucruri mai spălate, mai decente, care cu puțină răbdare și timp vor începe să prindă la public. Când noi făceam serialul „La bloc” aveam un public larg și nu făceam nimic din treburile astea.»
De ce nu ați continuat serialul? De ce nu s-a continuat pe această linie?
«Nu știu, probabil că actuala linie este mult mai facilă și atractivă pe moment. Un serial are nevoie de punere în formulă, să te îndrăgostești de personaje, să le urmărești evoluția. Ori un scandal imediat are impact, a venit nu știu cine care si-a bătut nevasta sau a rămas gravidă cu unu și acum e cu altul, imediat a făcut rating.
La noi merge foarte bine bârfa. Eu nu spun că în alte țări nu există show-uri bazate pe bârfă, dar le numeri pe degete, restul sunt spectacole curate și decente.»
Ce ați găsit aici, în Londra?
«Momentan am găsit o piață de comedie foarte bine definită, sunt undeva la 150-200 de cluburi de comedie numai în Londra, unde am intrat și am făcut câte 5-7 minute , iar acum am ajuns la 10-15 minute, deoarece minutele ți se dau pe parcurs. Sunt o figură cunoscută în țară, dar aici, cu tot backgroundul meu, nu mă știe lumea.
Dar am trecut de această etapă și pot spune că, în trei luni de zile, am luat trei premii la trei concursuri de începători, ca să zic așa.»
La stand up?
«Da, ceea ce fac eu e o chestie combinată care nici pe aici nu prea este întâlnită, este un music-show unde mă duc în săli care au pian, dacă nu, vin eu cu un pian, am un pian digital pe care îl aduc cu mașina și-l pun pe scenă, acolo, ca să pot să performez și să arăt celor care sunt în conducerea acestor cluburi de comedie că ceea ce fac eu este mult mai mult decât de stand-up, este mai mult spre variety , one man show.
Ceea ce fac eu sunt două trei numere de stand-up, după care cânt ceva la pian, pentru a concluziona tema vorbită înainte. Deci aș putea să zic că este un camering music show sau un sit down comedy show.»
Cum vi se pare publicul englez?
«Trebuie să recunosc că e un pic greu, trebuie să vorbești și în același timp să „intuiești” particularitățile limbii pentru a putea transmite mesajul corect publicului din fața ta.
Eu stăpâneam bine engleza încă din România, dar permanent este loc învățat, mai ales slangul și partea de limbaj de stradă plus abrevierile, plus referințele culturale și politice ale lor pe care eu nu le știu foarte bine. Acesta este și motivul pentru care eu vorbesc despre lucruri general valabile, pentru că dacă faci show social-politic poți ofensa pe unul și să te placă altul.»
Care sunt subiectele pe care le abordați?
«Temele mele sunt de exemplu: despre familie, cum mă duc vara cu familia în excursie și ce înseamnă excursia, ce înseamnă cumpărăturile la mall unde sar banii din buzunar, pentru că asta e valabil și în România și în Londra și peste tot. Vorbesc despre avantajele și dezavantajele telefonului mobil pe care toată lumea le cunoaște și, pe măsură ce vorbesc, lumea îmi dă dreptate. Desigur, totul în termeni comici, deoarece nu este o prelegere.
Mai vorbesc despre multinaționale și despre oamenii care lucrează în multinaționale, lucruri care sunt universal valabile. Am chiar și un cântec foarte interesant, despre cum pătrunde dragostea în multinaționale care sunt firme de ținte, cifre, realizări, care sunt foarte stricte și foarte reci și atunci explic într-o manieră comică despre cum e posibilă dragostea în acest mediu.»
Ați spus că nu știți dacă vă stabiliți aici încă, dar după trei luni care ar fi perspectivele?
«Londra, ca orice loc de pe lumea asta, are avantaje și dezavantaje, arhitectural nu sunt înnebunit după Londra și nu am fost niciodată. În schimb, acest must de cultură, începând din cele aproape 15 teatre de musical, continuând cu sutele de cluburi de comedie despre care am vorbit și amintesc și de cluburile de muzică unde se abordează toate stilurile cunoscute, vreau să vă spun că mă fascinează.
Aș încheia cu faptul că Londra este o țară într-o țară, iar numărul persoanelor care locuiesc aici sprijină ceea ce spun eu, unde multiculturalitatea este nemaipomenită.»
Mircea Maer, Londra
