in

Lucian Bute, inclus în Panteonul sporturilor din Quebec. «Este o mare onoare»

Fostul boxer româno-canadian Lucian Bute, 41 de ani, a primit o distincţie importantă în Canada. Campion mondial IBF la categoria supermijlocie timp de cinci ani, românul a fost inclus în Panteonul sporturilor din Quebec, pentru performanţele realizate în cariera sa, relatează presa canadiană.

”După toată cariera mea, să fiu inclus în Panteonul sporturilor e ceva extraordinar. După ce am devenit campion mondial, în 2007, aceasta este practic cea mai importantă seară pentru mine. Asta arată că Lucian Bute a făcut ceva pentru sportul din Quebec, a marcat istoria. Este o onoare şi sunt foarte emoţionat”, a declarat Bute la ceremonie, conform sport.ro.

”Bute, care este tatăl a doi copii, de cinci şi trei ani, visează la proiecte în lumea boxului, cum ar fi acela de a îndruma un tânăr pugilist român, de exemplu. Cu siguranţă, nimeni nu este mai potrivit pentru a arăta calea potrivită unui imigrant pentru a se integra în societatea din Quebec”, scrie Radio Canada.

Actorul Mickey Rourke, fost boxer şi wrestler, fanul românului Lucian Bute

Bute (41 ani) a fost inclus în cadrul celei de-a 30-a Gale a Panteonului Sporturilor din Quebec, alături de alţi patru foşti sportivi, hocheistul Guy Carbonneau, schiorul de fond Alex Harvey, hocheista Caroline Ouellette şi ciclista Marie-Helene Premont, o specialistă în mountain bike. De asemenea, în acest Hall of Fame al provinciei canadiene au fost primiţi cu această ocazie şi arbitra de fotbal Sonia Denoncourt şi Tom Quinn, preşedintele Consiliului de administraţie al Institutului Naţional de Sport din Quebec.

”Când am sosit aici, în 2003, nu vorbeam nici franceza, nici engleza. M-am integrat bine, Quebec-ul m-a adoptat. Am reuşit să vând 20.000 de bilete la Centre Bell pentru fiecare meci. Azi, viaţa mea este aici, familia este alături de mine, copiii sunt născuţi aici. Sunt ca un adevărat locuitor al Quebecului”, a spus fostul pugilist.


Fostul antrenor al lui Bute, Stephane Larouche, a comentat acest moment: ”Este un moment frumos, deoarece pentru a ajunge aici trebuie să marchezi boxul Quebecului şi asta o faci doar devenind campion mondial. Te impui prin prestanţă, prin mesajul pe care îl laşi, prin personalitatea ta, prin identitate, sunt mai multe lucruri. Este bine pentru noi, pentru box şi este o realizare frumoasă pentru Lucian Bute, pe care o va lăsa moştenire în box”.


Lucian Bute şi-a anunţat încheierea carierei în martie 2019, la vârsta de 39 de ani. Bute susţinuse ultimul său meci din cariera profesionistă pe 24 februarie 2017, la Quebec City, pierzând prin KO în faţa columbianului Eleider Alvarez.
Lucian Bute, care şi-a apărat cu succes de nouă ori titlul mondial IBF la supermijlocie între 2007 şi 2012, a încheiat cu un palmares la profesionişti de 32 de victorii (25 KO) şi 5 înfrângeri (2 KO). Bute are în palmaresul său de boxer amator o medalie de bronz la Mondialele din 1999, de la Houston, dar şi o medalie de aur la Jocurile Francofoniei din 2001 de la Ottawa-Hull (Canada), ambele la categoria welter.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 5]
bancomat farmacie

Italia, bancomatele dispar, vom retrage bani de la farmacie

green pass masura discriminatorie

Farmacolog: „Green Pass numai pentru vaccinați și vindecați”. Nevaccinații nu mai au scăpare