A venit în Germania în 2014, pentru un loc de muncă la curățenie. Ambițios și sufletist, a ajuns acum să aibă grijă de oamenii cei mai săraci, ca „streetworker” la Caritas Offenbach. Zi de zi are de-a face cu oameni cu probleme uriașe. Mulți ajung pe stradă, oameni distruși de datorii, alcool, jocuri de noroc, cu rude la închisoare… Satisfacția este uriașă când reușește să facă ceva pentru cei ajunși „ultimii” din societate.
Cristian Clej, 33 de ani, din Bulgăruș, județul Timiș, este în Germania din 2014. «Înainte de a pleca din România, lucram la primăria comunei Lenauheim ca instalator la stația de apă din satul Bulgăruș, unde și locuiam și unde eram și pompier voluntar, iar în 2012 am făcut și un curs de paramedic și un curs de îngrijitor bătrâni în cadrul unui proiect european.»
În 2014 a decis să plece în Germania, la o firmă de curățenie care avea un contract cu un hotel din Würzburg, în Bavaria.
«Am trecut şi eu prin multe probleme, ca mulţi alţi români. La început lucram şi 15 ore la curățat camere sau la spălat vase în bucătărie. Însă nu m-am plâns niciodată. La câteva luni lucram ca şef de echipă într-o unitate NATO din Grafenwöhr şi Vilseck. În mai 2015 șeful firmei la care lucram a fost arestat, iar lucrurile au devenit complicate. Am fost evacuați din apartamentul unde locuiam mai mulți angajați. Am dormit două săptămâni într-un garaj. Însă firmă mare de curățenie, împreună cu cei din unitatea militară ne-au găsit un apartament şi am reuşit să merg mai departe împreună cu alți patru români. În octombrie 2015 am ajuns în Offenbach am Main, la insistențele mamei mele şi a actualei mele soții, care lucrau ca îngrijitoare de bătrâni.»
Drumul l-a dus, într-un final, la Caritas Offenbach, unde lucrează acum ca operator de stradă, streetworker.
Cristian Clej, se vorbește foarte mult despre numărul mare de români fără adăpost din Germania. Întâlniți des români în activitatea dvs.?
«Misiunea Streetworkerului este să promoveze proiectul prin pliante informative şi prin contact direct cu români, în cazul meu. Misiune destul de grea, deoarece foarte mulţi nu sunt receptivi sau vor un singur lucru, ajutor social. Prima întrebare era mereu aceeași: cum pot primi ajutor social? În momentul în care le explicam că noi, în proiectul nostru, nu putem să-i ajutăm pentru ajutoare, deja devenea neinteresant ce spuneam.
Ca streetworker, am o cooperare și cu cei de la Ordnungsamt (poliția municipală) pe legea prostituției, ca traducător şi îndrumător, cu cei de la Gesundheitsamt (serviciile de sănătate) pe diferite teme. Întâlnești oameni în diferite situaţii şi diferite probleme.
Persoanele care apelează la noi pentru găsirea unei locuinţe în general au un loc sau locuiesc la rude, prieteni etc. Găsirea unui apartament cu o chirie acceptabilă în Offenbach este o aventură. Însă avem conaționali care au spirit de afaceri în sens negativ, închiriază apartamente de la firme imobiliare de turci, pe care apoi le subînchiriază, astfel că un apartament de 3 camere ajunge cu ușurință la preţul lunar de 1500 de euro plus curent. Sau 500 de euro pe cameră.
A apărut un articol în ziarul local Offenbach Post, când s-a descoperit la o pensiune din Oberthausen Frankfurt că oamenii plăteau şi 600 de euro pe un pat.»
Ce istorii ale oamenilor străzii v-au impresionat?
«Pe mulţi îi distrug jocurile de noroc și alcoolul. La Caritas avem un consilier special pentru aşa ceva, însă vorbește doar germană. Foarte mulţi ajung să aibă datori foarte mari, de exemplu la AOK (Casa de Sănătate), deoarece mulţi fie lucrează la negru, fie lucrează pe Gewerbe şi nu îşi plătesc taxele și impozitele, fie chiar șefii lor emit facturi pe numele lor şi fac rulaj de bani prin conturi, iar drept urmare se ajunge la datori de mii şi chiar zeci de mii de euro. Cea mai mare datorie care a ajuns la mine a fost de 65.000 de euro. Pentru astfel de persoane avem o colaborare strânsă cu parteneri noștri de la Diakonie, ei având Schuldeneberatung (consilier pentru datorii) şi astfel reuşim, cu mari eforturi, să îi ajutăm cât de cât, fie să plătească în rate convenabile pentru client, fie insolvență. Dosarul pentru cel mai greu caz al meu avea aproximativ 300 de pagini.
Am avut cazul unei familii în care soțul a intrat în pușcărie un an de zile, soția abia născuse copilul foarte bolnav cu insuficiență respiratorie şi o problemă destul de serioasă la inima, având aparat de monitorizare în permanenţă, proces cu proprietarul apartamentului pentru neplata chiriei şi a costurilor de întreținere. Singurul venit îl avea soțul care lucra şi ne-am trezit cu el închis, a fost o luptă cu cei de la Jobcenter pentru a o ajuta pe mămică şi pentru găsirea urgentă a unui alt apartament cu costuri mai reduse. Pentru mine, femeia aceasta este o luptătoare, avea 7 – 9 termene pe săptămână la spital, la Caritas, la Jugendamt, la Jobcenter etc. Într-un final s-a reuşit găsirea unei chirii, pot zice foarte bună, pe care actualmente o plătesc cei de la Jobcenter. A fost un caz greu care, în acelaşi timp m-a şi impresionat, am lucrat 5 consilieri în echipă împreună cu colega mea de la Crucea Roșie, doamna Alina Groșan, tot din Offenbach. Sperăm ca în luna mai soțul acestei mămici să fie eliberat.»
La București a fost înființat Ministerul Românilor de Pretutindeni? Este utilă această instituție?
«Sincer nu am apelat încă la această instituție, dar în viitorul apropiat, o să încerc să mă documentez şi încerc să iau legătura directă cu ei.»
Autoritățile române se implică în sprijinul românilor cu probleme din Germania?
«Sincer, până acum, deşi am scris multor politicieni, niciunul nu a răspuns. La ambasadă sau consulat, dacă suni, fie nu îţi răspund, fie, dacă îţi răspund, au o anumită aroganță de parcă te-ar fi câștigat la loz în plic. Abia după ce mă recomand mai clar şi le explic că sunt în subordinea ministerului integrării sociale germane, îşi schimba vocea. Să nu ne lăsăm în baza autorităților române. Îndemnul meu pentru toți conaționalii este să se informeze, deoarece sunt multe proiecte care sprijină integrarea imigranților în Germania.»
Sorin Cehan
