PNL a preluat frâiele guvernării în cel mai complicat moment prin care trecea România și a reușit, în ciuda tuturor greutăților, să aloce cea mai mare sumă din ultimii 10 ani pentru investiții publice, să aibă cu 15.000 mai multe locuri de muncă ocupate, decât la începutul anului, să susțină mediul de afaceri greu încercat în perioada pandemiei, prin alocări de la bugetul de stat și să obțină cea mai consistentă finanțare europeană.
Așadar, luând în considerare toți acești factori, Programul de guvernare PNL este singurul program de guvernare realist, coimplet și finanțabil, multe dintre proiectele propuse bazându-se pe finanțarea de 80 de miliarde de euro obținută în acest an de la Uniunea Europeană.
Cum este firesc, românii din diaspora, din Basarabia și din comunitățile istorice, ocupă un loc central în prioritățile Partidului Național Liberal. Astfel, guvernul liberal urmărește să contribuie la prezervarea și afirmarea identității etnice, culturale, religioase și lingvistice a românilor de pretutindeni și să se consolideze ca partener de încredere pentru cei peste 4 milioane de cetățeni români în afara granițelor țării, peste 20% din numărul total de cetățeni ai României.
În relația cu diaspora românească, liberalii își propun o serie de obiective, menite, în principal, să să creeze un mediul prielnic pentru reintegrarea celor care vor să revină acasă.
Astfel, guvernul își propune, pe de o parte, prin programul EXPAT, să sprijine cetățenii români cu expertiză din țările Uniunii Europene să se instaleze și să se integreze în România, iar pe de altă parte, printr-un amplu pachet legislativ, care va acoperi o gamă largă de necesități privind repatrierea, de la integrarea copiilor în sistemul de învățământ, la facilități fiscal, liberalii vor să creeze un cadru favorabil pentru încurajarea cetățenilor români din diaspora care vor să se repatrieze sau care vor să investească în România.
Respectarea prevederilor constituționale referitoare la norma de reprezentare parlamentară pentru românii din afara granițelor țării, este un alt deziderat pe care PNL își propune să îl implementeze în viitorul apropiat. Tot referitor la o mai bună reprezentare a diasporei, se dorește adoptarea inițiativei legislative pentru constituirea Comitetelor Românilor de Pretutindeni, ca principal organism reprezentativ al românilor de pretutindeni. Astfel, românii își vor putea allege reprezentanșii din comunitate și vor putea decide singuri ce proiecte sunt necesare pentru a fi implementate în fiecare comunitate în parte, în funcție de specificul și de nevoile din interiorul acesteia.
Se dorește, conform programului de guvernare, o modernizare a rețelei consulare, precum și creșterea calității și digitalizarea serviciilor consulare, un lucru de mult așteptat de românii din străinătate.
Viitorul sună bine și pentru basarabeni, cu un guvern liberal la București.
În programul de guvernare lansat de PNL, se propun o serie de măsuri și obiective și în relația cu Republica Moldova și cu românii din comunitățile istorice. Așadar, avem garanția că în parcursul de dezvoltare al României, nu vor fi uitați frații de peste Prut, în plan fiind facilitarea interconexiunii energetice cu Republica Moldova, atât în domeniul gazelor, cât și al energiei, dezvoltarea interconexiunii în domeniul infrastructurii rutiere, prin construcția sau reconstrucția podurilor de peste Prut și construcția autostrăzii Iași-Ungheni. Totodată, guvernul liberal dorește consolidarea programului amplu de înfrățiri între unitățile administrativ-teritoriale din România și Republica Moldova, inclusiv în vederea oferirii de expertiză în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, inițierea unor proiecte comune, care să aibă ca scop dezvoltarea comunităților locale.
Cu PNL la guvernare și cu o majoritate parlamentară favorabilă, precum și cu un președinte care susține deciziile liberalilor, România are, pentru prima data, șanșa reală a unei dezvoltări sustenabile.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ