in

Barbu: votăm pentru o Românie educată, modernă și fără corupție

”Rezultatul votului de duminică este destul de clar, dar alegerea președintelui nu înseamnă doar ocuparea unei funcții în Stat. Înseamnă direcția pe care România, ca țară membră a UE, o abordează. Înseamnă modul în care țări partenere, sau alte țări cu care avem relații importante, se vor raporta la noi. Înseamnă, în sfârșit, orientarea către normalitatea socială, administrativă și economică” declară Mihai Barbu, Secretar general PNL diaspora.

În opinia acestuia, pentru a atinge aceste obiective, pentru ca România să ajungă la un nivel de normalitate cu care restul țărilor Uniunii Europene sunt deja obișnuite, procentul cu care președintele Iohannis, împreună cu PNL, va câștiga alegerile trebuie să fie decisiv.

„Este șansa României să scape de sistemul corup și toxic pe care PSD l-a creat. Trebuie să ieșim la vot în număr cât mai mare, pentru ca votul nostru să aibă greutatea de care este nevoie pentru a schimba radical sistemul. Legitimitatea votului nostru vine din puterea numărului celor care susțin aceeași idee, care doresc aceeași normalitate” a completat Barbu.

Sloganul de campanie al președintelui Iohannis vorbește despre o Românie normală pe care și-o doresc toți conaționalii noștri, inclusiv cei plecați din țară. Românii au emigrat pentru că și-au dorit o viață normală, pentru ei și copiii lor.

„PSD spune că a dat pensii și salarii, și o spune ca și cum ar fi făcut o favoare oamenilor. Într-o României normală, cei care au muncit au pensii decente iar cei care muncesc încă, au salarii decente. Nu e un privilegiu, e un drept. Într-o țară normală, nimeni nu face campanie electorală sau se laudă cu faptul că a dat unor oameni ceea ce li se cuvine de drept” declară Secretarul PNL. 

Rezultatul pe care PSD l-a obținut în diasporă, unde doar 2,7 la sută dintre alegători au votat-o pe Dăncilă, este un indicator al normalității. Oamenii care trăiesc în alte țări, în alte democrații și văd cu proprii ochi ceea ce înseamnă o viața civilizată și decentă, au votat pentru normalitate. Românii din afara granițelor își doresc normalitatea așa cum există ea în tot restul lumii iar semnalul din partea lor a fost extrem de clar.

„Normalitatea este ceea ce majoritatea decide. Când foarte mulți oameni își doresc același lucru, acel lucru devine normalitate. Iată de ce trebuie să ieșim la vot în număr mare, masiv, covârșitor. Pentru a impune normalitatea noastră, a celor care vor să trăiască decent, nu de pe o zi pe alta, în condiții civilizate. Astfel, vineri, sâmbătă și duminică trebuie să ieșim la vot cu toții”, îndeamnă Barbu.

Cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale se desfășoară în același mod ca și primul: diaspora are la dispoziție trei zile (22, 23 și respectiv 24 noiembrie) în timp ce românii din țară vor vota doar duminică, 24 noiembrie.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Important pentru alegătorii din Ladispoli și Sesto San Giovanni, adresele secțiilor de votare au fost modificate

Minim istoric al leului față de euro. «Emigranții care pleacă din România nu mai trimit la fel de mulți bani în țară»