William Brînză – preşedinte, Mircea Coşea – premier. Aceasta este oferta Partidului Ecologist Român (PER) pentru viitoarele alegeri prezidenţiale.
Candidatura lui William Brînză la prezidenţiale din partea PER a fost anunţată într-o conferinţă de presă. Brînză a declarat că va promova „o ecologie politică” şi că îşi doreşte ca diaspora să fie prezentă la votul pentru prezidenţiale.
„Voi forma un tandem preşedinte-premier cu domnul Mircea Coşea”, a spus William Brînză, anunţând că şeful său de campanie va fi preşedintele PER, Dănuţ Pop.
Preşedintele de onoare al PER, Mircea Coşea, propus pentru funcţia de premier, a declarat că s-a reîntors în politică la PER, după un an de absenţă, după ce a constatat „certitudinea faptului că economia României merge în jos” şi „teama pe care o are faţă de reîntoarcerea în trecut”.
William Brînză speră să intre în turul doi al alegerilor prezidenţiale.
42 de ani, născut la Cărbuneşti (Prahova), a absolvit în 1996 Academia de Poliţie A. I. Cuza, Facultatea de Drept, fiind licenţiat în Ştiinte Juridice, cu doctoratul în acelaşi domeniu.
William Brînză este din 2010 lector universitar la Facultatea de Drept de la Universitatea Dimitrie Cantemir, Bucureşti.
A fost deputat două legislaturi, din 2004. A fost ales deputat PDL în diaspora între 2008 şi 2012 şi preşedinte al PDL diaspora, funcţie din care şi-a dat demisia după ce a pierdut alegerile, în 2012.
A rămas simplu membru PDL până joi 28 august, când şi-a dat demisia din acest partid, pentru a intra în PER.