Deocamdată rezultatele nu sunt oficiale, încă se negociază redistribuirea locurilor de parlamentar, dar există deja primele nume confirmate.
În diaspora au fost în joc două mandate de senator și patru deputați. Viorel Badea, senator deja timp de două legislaturi în diaspora, este câștigător, conform rezultatelor obținute de PNL în diaspora, de circa 26%, mult peste ce a obținut partidul în România. PNL este aproape la egalitate în străinătate cu USR și este foarte probabil ca celălalt mandat de senator în diaspora să fie obținut de Radu Mihail, primul din lista USR.
«În mod normal, în conformitate cu rezultatele la vot, eu sunt reales ca senator pentru următorii 4 ani», ne-a declarat în exclusivitate Viorel Badea.
Domnule Viorel Badea, ați câștigat un nou mandat de parlamentar, dar veți fi în opoziție. Ce veți face în aceste condiții?
«Exact ce am făcut și până acum în opoziție. La baionetă! Sper să am aliaţi puternici în vo, presa din diaspora»
Care sunt marile teme de care vă veţi ocupa? Moldova? Repatrierea diasporei?
«Prioritar diaspora : repatriere, implicare activă la nivelul administraţiei locale şi centrale a românilor din diaspora în România, protecţia românilor din diaspora în fața abuzurilor angajatorilor din Europa Occidentală (badante, sclavie modernă etc).»
Şi legat de prima întrebare: De ce la baionetă? PSD nu vrea binele diasporei?
«PSD nu înţelege diaspora, pentru că nu este prezent în diaspora. Sunt foarte multe teme pe care viitorul guvern ar putea să le abordeze în relaţia cu diaspora: suplimentarea numărului de consulate, consuli onorifici, crearea unei instituţii reprezentative, repatrierea decedaţilor, teme care ar putea găsi o rezolvare instituţională la nivelul administraţiei centrale
PNL în diaspora nu mai are multă noimă, sunt multe tabere, sunt migrații la alte partide, lideri autointitulați, etc. Veți face ordine în filială?
«DA!»
Congresul Diasporei? Centrele comunitare?
«Congresul Diasporei va trebui să intre într-o logică de legitimitate. Trebuie modificată metodologia de delegare: delegați aleși, nu numiți! În ceea ce privește Centrele comunitare, trebuie prevăzute alocări bugetare precise pentru înființarea acestora!»
Ce puteți spune despre campania electorală care abia s-a terminat?
«Campania? A fost inexistentă.»
O declaratie de intenție pentru cei care v-au votat, dar și pentru cei care nu v-au votat.
«Îi aștept pe toți să facem echipă împreună. Le mulțumesc celor care mi-au dat un credit și încerc să le câștig încrederea celorlalți. Îi respect în egală măsura pe toți românii și voi încerca să reprezint cu responsabilitate interesele tuturor.»
Promisiuni din campanie
În timpul campanie electorale, Viorel Badea (PNL) ne-a declarat că este nevoie de mărirea numărului de parlamentari în diaspora.
«Cred că este un abuz al instituţiilor din România şi o ruşine pentru parlamentarii care au votat împotriva proiectului de lege care propunea mărirea numărului de parlamentari pentru diaspora. Această nedreptate va trebui de urgenţă reparată, pentru că nu este normal ca un parlamentar de dispora să aibă o normă de reprezentare de 2 milioane de cetăţeni, iar un parlamentar dintr-un colegiu naţional să aibă norma de reprezentare de 100.000 de cetăţeni.»
O altă promisiune s-a referit la un fond pentru repatrierea românilor care își pierd viața în străinătate.
«Pentru mine chestiunea repatrierii cetăţenilor români care decedează în străinătate a reprezentat permanent o prioritate de grad zero. În acest sens, am înaintat de trei ori o iniţiativă legislativă pentru finanţarea repatrierii decedaţilor, iniţiativă care a fost respinsă de tot atâtea ori de către plenul celor două camere. A patra oară am revenit cu această iniţiativă, încercând să implic autorităţile locale din localitatea de origine a decedatului în suportarea costurilor repatrierii acestuia, în condiţiile în care se demonstrează că familia nu poate susţine aceste cheltuieli. Din fericire, această ultimă iniţiativă a fost votată favorabil în plenul Senatului, urmând ca, în sesiunea următoare să intre în dezbaterea Camerei şi să fie adoptată.»
În fine, iată ce ne-a declarat că intenționează să facă pentru românii din diaspora dacă va obține un nou mandat de parlamentar:
«În perioada imediat următoare intenţionez să iniţiez o nouă recomandare a Consiliului Europei referitoare la stoparea sclavagismului modern la care sunt supuşi mulţi români în Europa Occidentală, de asemenea să duc la bun sfârşit iniţiativa repatrierii cetăţenilor români decedaţi în străinătate, precum şi modificarea Legii Cetăţeniei române pentru reducerea termenelor de redobândire a acestei cetăţenii pentru confraţii noştri din Basarabia. În acelaşi timp, voi promova necesitatea introducerii votului electronic şi reluarea discuţiei în Parlament referitoare la mărirea numărului de parlamentari pentru românii din diaspora.
În ceea ce priveşte reformele instituţionale, voi continua să militez pentru transformarea Departamentului într-un Minister al românilor de pretutindeni, minister care să înglobeze toate instituţiile care reprezintă acum românii de pretutindeni şi din care să facă parte şi Agenţia Naţională pentru Repatriere, instituţie care să monitorizeze şi să acorde protecţie reală românilor care intenţionează să revină în patrie şi, eventual, să investească în afaceri în România.»
Sorin Cehan
Începe campania în Diaspora. Viorel Badea: «Iată de ce trebuie să fiu reales senator»
Uniunea Salvați România pe primul loc în străinătate, cu 28%. Nicușor Dan: «Un fapt extraordinar»
Il Giornale: Spectrul lui Ceaușescu nu părăsește România. Se întorc post-comuniștii