in

Villafranca di Verona, Prato (Toscana) și Marsciano(Perugia), iată cum au sărbătorit românii de Ziua Națională

Ziua Națională a României a fost sărbătorită și în localitățile Villafranca di Verona, Prato (Toscana) și Marsciano(Perugia), prin spectacole la care au fost prezenți artiștii Maria Ciobanu, Ionuț și Doinița Dolănescu, precum și mulți tineri artiști români talentați, rezidenți în Italia.

În toate cele trei localități au participat mii de românii și au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale italiene. La Prato au venit ca invitați Cristian David, ministru delegat pentru românii de pretutindeni și senatorul Viorel Badea, secretar al Comisiei pentru românii de pretutindeni din cadrul Senatului României.

La două dintre cele trei spectacole, Villafranca di Verona și Prato, organizatorul a fost Ștefan Stănășel, președintele Coordinamentului Național al Românilor din Italia (CNCRI), iar la Marsciano, Asociația Românilor din Marsciano, condusă de Necula Grig. ”Vreau să precizez că aceste manifestări pe care le-am organizat nu au beneficiat de niciun ban din partea autorităților române sau italiene sau din partea vreunei instituții. Toate fondurile le-am obținut din partea unor sponsori italieni, firme italiene. Aș dori să se știe acest lucru pentru a nu se lăsa loc de interpretări. Nu am luat bani pe niciun ”proiect DRP”. Cu toate acestea am invitat politicieni români și italieni.” ne-a precizat Ștefan Stănășel.

La ”Palacover” Villafranca di Verona sărbătorirea Zilei Naționale a avut loc vineri, 29 noiembrie. ”Au venit peste 1000 de persoane și a fost o atmosferă extraordinară. Reușita acestui eveniment a fost în mare măsură meritul doamnei Claudia Zlatov, reprezentanta CNCRI în zonă, care a organizat totul ca la carte. Am avut parte și de prezența domnului Cosmin Dumitrescu, Consul general al României la Trieste, care ne-a felicitat pentru manifestare. Din păcate, primarul din Villafranca di Verona nu ne-a onorat cu prezența.” ne-a spus Stănășel.

La acest eveniment a fost făcută o donație din partea organizatorilor. ”Biletul de intrare la spectacol a fost de 5 euro, dar o parte din bani i-am donat, și am precizat acest lucru chiar pe scenă, către biserica din Verona, acolo se construiește o biserică ortodoxă română şi un centru cultural-social destinat tuturor credincioşilor parohiei din Verona. Nu a fost mult dar am considerat că poate fi considerată ca o cărămidă pusă acolo de românii care au participat la sărbătoare.” a adăugat Stănășel.

Tot la evenimentul de la Villafranca di Verona, Maria Ciobanu a primit din partea CNCRI o diplomă de merit pentru cariera artistică deosebită și contribuția adusă culturii și folclorului românesc. Premierea a fost făcută de către Leontin Cojocea, coordonator CNCRI Toscana.

La Prato, în regiunea Toscana, spectacolul organizat cu ocazia Zilei Naționale a avut loc duminică, 1 decembrie, la Teatrul ”Politeama”. În afara celor trei mari artiști, Maria Ciobanu, Ionuț și Doinița Dolănescu, au mai cântat Ionica Stan, Gabriela Băncilă și Elena Araveicei. Prezent pe scenă, grupul folcloric ”Pandelașul” din Medgidia.

La eveniment au participat ministrul Cristian David și senatorul Viorel Badea, care în afara discursurilor au oferit diplome de merit.

Tânăra cântăreață Elena Araveicei, 15 ani, din Pistoia, care s-a afirmat în ultima perioadă prin participarea în finala faimosului concurs ”Io Canto” a fost premiată de către ministrul Cristian David. Senatorul Viorel Badea a oferit o diplomă primarului din Prato. ”Au fost două momente frumoase, în care au fost premiate două persoane cu adevărat merituoase. Pe Elena Araveicei o știe de-acum toată comunitatea românească, e o tânără deosebit de talentată și merita acest premiu. Primarul din Prato a fost premiat pentru meritele pe care le-a avut în procesul de integrare a românilor din Prato” ne-a precizat Stefan Stănășel.

Înaintea spectacolului, ministrul Cristian David a fost invitat de către prefectul din Prato, doamna Maria Laura Simonetti, discuțiile de la sediul instituției axându-se pe viitoare proiecte comune de colaborare.

La Marsciano, lângă Perugia, organizatori au fost membrii Asociației Românilor din Marsciano, condusă de Necula Grig. ”Am fost invitat și am participat cu mare drag la prezentarea spectacolului” ne spune Stănășel. ”La Marsciano este deja un obicei, de ani buni, să se organizeze spectacole cu ocazia Zilei Naționale. Acolo sunt niște oameni inimoși, români adevărați le-aș spune eu. Alături de ei au fost și românii de la ARI Perugia, președinte Cristian Nuc.”

Andi Rădiu

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

1 Decembrie la Bologna. Eugen Șerbănescu : “Uneori, între români sunt prea multe săbii pentru prea puţine teci.”

Român de 33 de ani, a violat o bătrână de 78 ani în Brianza