La întâlniere au participat aproape 200 de reprezentanţi ai comunităţii de români din Peninsulă, membri ai diferitelor asociaţii şi organizaţii, pe de o parte şi reprezentanţi ai instituţiilor de la Bucureşti, pe de altă parte. Printre cei din urmă, s-au numărat Eugen Tomac- secretar de stat pentru românii de pretutindeni, Consulul General al Românei la Milano- Tiberiu Dinu, consulul de la Torino- Alexandru Buje, în timp ce autorităţile din Torino au fost reprezentate de Ilda Curti, consilier local pentru Politici de Integrare. Au fost prezenţi şi doi parlamentari de la Bucureşti, Viorel Badea (PDL) şi Cristian Rizea (PSD).
În cadrul conferinţei de la Torino au fost dezbătute teme legate de importanţa votului prin corespondenţă, parteneriatul comunităţilor româneşti cu autorităţile publice, rolul mass-media în promovarea imaginii statului de provenienţă, accesul pe piaţa muncii a lucrătorilor români, programele educaţionale stabilite între statul italian şi cel român şi modalităţi de accesare a fondurilor structurale.
In legătură cu modalitatea de accesare a fondurilor pentru proiectele destinate diasporei, Eugen Tomac a ţinut să precizeze că resursele puse la dispoziţie de către Statul român sunt limitate.
Ulterior, discuţia s-a încălzit după ce a fost introdus subiectul votului prin corespondenţă, proiect contestat de parlamentarul PSD Cristian Rizea şi susţinut de senatorul Viorel Badea.
Evenimentul, se arată într-un comunicat al DRP, s-a adresat asociaţiilor şi organizaţiilor româneşti din regiunea Piemont, urmând ca în viitor să fie desfăşurate ediţii centrate pe alte regiuni ale Italiei.
Pe larg în numărul viitor al Gazetei Româneşti