Menu
in

VIDEO – Scandal uriaș între Diana Șoșoacă și o jurnalistă de la RAI: „S-a năpustit asupra mea”

Senatoarea Diana Șoșoacă a fost denunțată de Lucia Goracci, o jurnalistă italiană. Iată ce a povestit Diana Șoșoacă, potrivit DCNews:

”S-a intrat peste mine în casă de către o echipă de jurnaliști care se pretau a fi din Italia”, le-a declarat Diana Șoșoacă unor jurnaliști români. Senatoarea susține că nu au fost respectate ”datele prin care noi am stabilit interviul, adică să răspund la 3 întrebări, să se desfășoare în limba română, cu traducere din partea doamnei Marinescu”.

Tot ea a spus și că soțul ei ar fi fost lovit de câțiva polițiști.

„Și am fost nevoită, pentru că doamna jurnalistă Lucia Goracci a început să urle și să amenințe că o să cheme ambasada și o să-mi arate ea mie, ce-o să-mi facă…

Am solicitat intervenția 112. Este totul filmat, a venit poliția. Doamna Goracci, între timp, a ieșit, a plecat. Am rămas cu ceilalți doi, un cameraman care a zis că e de origine sârbă și încă unul care nu știu ce făcea, de origine turcă. Ei vorbeau în engleză, de aceea am și sunat la 112, zic ”dacă sunteți de la Rai 1, de ce nu vorbiți în italiană?”.

A venit poliția, am prezentat pe scurt cazul. În timp ce vorbeam, că eram și pe LIVE, pe înregistrare, a mai venit o echipă de polițiști, care a deschis ușa locuinței mele, și în acel moment i-au făcut culoar doamnei jurnaliste, care s-a întors filmând, a intrat efectiv în casa mea, deși i-am interzis și am solicitat poliției s-o dea afară.

A filmat înăuntrul casei mele fără acordul meu, da, e proprietatea mea, e cabinetul meu de avocatură, este proprietatea mea personală, și am spus scoteți-o afară, dați-o afară. Ea a venit în mine, m-a lovit cu mâna și cu piciorul, deci am două lovituri, una aici, una la picior, urlând că eu îi sechestrez pe cei doi, care cei doi vorbeau cu poliția. Deci cum puteam eu să-i sechestrez pe cineva care vorbea cu poliția?

Și am spus: vă rog frumos, scoteți-o afară. În momentul în care ea s-a năpustit asupra mea, soțul meu a spus dacă voi nu o dați afară din proprietatea mea, din proprietatea noastră, o dau eu, că deja se repede la soția mea, a pus mâna pe ea. Și în momentul ăla poliția, în loc s-o ia pe ea să o dea afară, trei polițiști au sărit pe soțul meu, l-au imobilizat și l-au dat cu capul de ușă și i-au băgat mâna în gât. A avut 4 sau 5 secunde în care și-a pierdut cunoștința, el nu știe în acel moment ce s-a întâmplat.”, a declarat Diana Șoșoacă.

În timpul imaginilor video transmise de NewsRomânia, Diana Șoșoacă țipă la polițiști să o dea afară pe jurnalista din Italia, moment în care senatoarea îi spune jurnelistei: ”I don`t give a shit on your media”. Jurnaliștii de la postul din Italia ar fi depus plângere pentru sechestrare.

Acuzații de ultraj pentru soțul Dianei Șoșoacă

Poliția București precizează, într-un comunicat, că, ”în data de 10 decembrie 2021, prin apel 112, o persoană a reclamat că la sediul cabinetului său de avocatură s-a prezentat o echipă a unei televiziuni străine, iar pe fondul întrebărilor adresate, cu privire la realizarea interviului, s-a declanșat un conflict.

La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști din cadrul Secției 4. În cauză au fost întocmite două dosare penale, unul pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, iar cel de al doilea urmează a fi înaintat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea stabilirii situației de fapt”.

Soțul Dianei Șoșoacă a fost pus sub control judiciar după ce ar fi agresat un polițist care a intervenit la fața locului.

Botniţa senatoarei Șoșoacă, în presa italiană: „Fotografia a făcut înconjurul internetului”

Șoșoacă revine! Chestorul Senatului spune că a fost bătut de senatoarea independentă: «M-a prins de față și de nas»

Cine este Lucia Goracci, jurnalista de la RAI 1

Jurnalista a depus o plângere de zece pagini la Secţia 4 de Poliţie din București împotriva Dianei Șosoacă, după scandalul iscat astăzi.

Lucia Goracci este o reputată jurnalistă din Italia, corespondent de război în mai multe zone de conflict, potrivit Antena 3.

În prezent, lucrează pentru postul de televiziune RAI News 24 şi a fost corespondent la Kabul. Născută pe 16 martie 1969 la Orbetello, aceasta şi-a început cariera jurnalistică la birourile RAI News din Sicilia. În 2010, a fost trimis special al postului italian în Haiti, după cutremurul care a devastat ţara.

A acoperit apoi războiul civil din Libia. Din 2015, a făcut transmisiuni despre situaţia din Siria, Irak sau Afganistan. În anul 2021, a mers la Kabul pentru a transmite despre criza din Afganistan şi despre preluarea puterii de către talibani. A revenit în Italia la bordul ultimei curse puse la dispoziţie de guvern, dar la începutul lui septembrie s-a întors în capitala afgană pentru a continua să transmită despre situația de război.

Jurnalista, care îşi ţine viaţa privată departe de ochii lumii, are o relație cu un cameraman sârb. Cei doi s-au cunoscut la serviciu şi lucrează în echipă. În prezent, Lucia Goracci locuieşte la Istanbul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 6 In medie: 4.2]
Exit mobile version