Menu
in

VIDEO/ Mama unuia din românii arestaţi la Viterbo a lucrat ca „badante” în vila familiei Zappa

Agresiunea asupra profesorului Ausonio Zappa, bătut în propria lui casă de lângă Viterbo a declanşat furia localnicilor şi reacţii din partea politicienilor. Mai mulţi cetăţeni i-au aşteptat pe presupuşii autori- patru tineri români- la ieşirea din cazarma carabinierilor.

Potrivit presei locale, mulţimea a strigat către românii care erau conduţi în penitenciarul din oraş: “Nenorociţilor, întoarceţi-vă acasă la voi”. Trei dintre cei patru români arestaţi şi-ar fi mărturisit deja fapta. Toţi suspecţii sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 19 şi 25 de ani şi au antecedente penale pentru infracţiuni similare.

Potrivit informaţiilor dezvăluite de anchetatori în cursul unei conferinţe de presă, cei patru cunoşteau bine vila profesorului Zappa, pentru că mama unuia dintre cei arestaţi- T.P.A., de 20 de ani, a lucrat o vreme ca “badante”, având grijă de soacra victimei. Fiul fostei menajere avea rolul de a supraveghea zona, în timp cei alţi doi jefuiau vila.

“În 2005, l-am primit pe acel tânăr în casă, tata l-a ajutat, aşa cum face cu toată lumea, cine şi-ar fi ănchipuit că urma să se întâmple aşa ceva?”- a declarat fiul victimei, Gianluca Zappa.

Conform reconstituirii poliţiei, T.P.A., împreună cu O.I.D., de 25 de ani, i-a condus pe ceilalţi doi conaţionali în apropierea vilei, la bordul unui autoturism BMW. Apoi, s-au întors în localitatea Vignanello, unde au aşteptat circa o jumătate de oră, în casa unei românce, prietena unuia dintre ei.

În timp ce se întorceau, la bordul aceleiaşi maşini, să-i ia pe cei doi complici, O.I.D. şi T.P.A. au fost opriţi de o patrulă a poliţiei, care i-a supus unui control al documentelor. Poliţiştii i-au lăsat să-şi continue drumul, dar au decis să-i urmărească, după ce şi-au dat seama că ceva nu pare în regulă.

Exact la aceeaşi oră, au intervenit şi angajaţii firmei de supraveghere şi pază, la care era conectată vila profesorului Zappa. Victima a fost cea care ar fi acţionat sistemul de declanşare a alarmei, înainte de a fi lovit cu o rangă de fier în cap.

Forţele de ordine au ajuns în casa bătrânului, pe care l-au găsit într-o baltă de sânge. Între timp, cei doi tâlhari (identificaţi ulterior ca  O.P.C. şi  S.N.A, de 19 şi 22 de ani) au reuşit să fugă de la locul faptei. Anchetatorii au pus în legătură agresiunea din vilă cu prezenţa în zonă a celorlalţi doi români, şi astfel au ajuns la locuinţa lor din Viterbo. Aici, în urma percheziţiei, au găsit cheile de la maşina profesorului Zappa precumşi portofelul victimei, în care se aflau cărţi de credit.

Asupra agresiunii de la Viterbo a intervenit şi Roberto Fiore, secretar naţional al mişcării extremiste “Forza Nuova”: “Ministrul Riccardi vrea o politică de supunere în faţa delincvenţei imigranţilor, de aceea Forza Nuova îi invită pe cetăţeni, mai ales pe cei din Viterbo, să se revolte”.

Senatorul Filippo Saltamartini, de la PDL (Popolo della Liberta’) a cerut ministrului de interne Cancellieri să intervină cu măsuri de urgenţă pentru a pune capăt “violenţei de piaţă şi jafurilor din vile”: “Nu putem sta fără să facem nimic, în timp ce concetăţenii nosştri sunt bătuţi şi jefuiţi în propriile case, este nevoie de un răspuns hotărât, pe plan legislativ”. Politicianul a propus, printte altele,  înfiinţarea unei baze de date cu ADN-ul persoanelor care au antecedente penale.

Citeşte şi:

Fiul profesorului Zappa, mesaj emoţionant pe Facebook

UPDATE / Profesor universitar în comă ireversibilă, patru români arestaţi

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version