in

VIDEO/ Cine este românul care a dat foc unei Biblii în Piazza San Pietro

Roma 24 octombrie 2011- Un cetăţean român cu probleme psihice, Iulian Jugărean, a dat foc unei Biblii duminică în jurul orei 12 locale, în Piazza San Pietro, în timp ce Papa Benedict a XVI citea rugăciunea “Angelus”, către sfârşitul slujbei, care a coincis cu canonizarea a trei sfinţi ai Bisericii Catolice.

Potrivit unei prime reconstrucţii, românul ar fi escaladat o structură de protecţie situată în partea dreaptă a pieţei, urcând într-o zonă interzisă publicului, situată la câteva zeci de metri de locul unde se afla Suveranul Pontif. Apoi, bărbatul a început să strige în direcţia mulţimii şi a dat foc la câteva pagini dintr-o carte cu o copertă verde, care ulterior s-a dovedit a fi o Bilblie. “Pope, where is Christ?”– “Papa, unde este Iisus?”- ar fi strigat în engleză românul, în direcţia Suveranului Pontif.

Totul s-a petrecut  în faţă a peste 30.000 de credincioşilor care asistau la slujbă. După circa jumătate de oră, agenţii de la Jandarmeria Vaticană, însoţiţi de un funcţionar al Ambasadei Române, au reuşit să-l convingă pe bărbat să se predea şi să-l aresteze.

Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, a declarat că autorul gestului este o persoană dezechilibrată psihic: "În timpul slujbei de canonizare, o persoană dezechilibrată psihic a reuşit să se suie pe o anexă a Basilicii San Pietro, după ce a escaladat o balustradă. A rămas acolo aproximativ 30 de minute, până la încheierea slujbei de canonizare. A atras atenţia asupra sa dând foc unei Biblii". Părintele Lombardo a mai precizat că fost motivul gestului comis de român ar fi fost dorinţa de a transmite un mesaj lumii: “După ce a fost audiat de agenţi ai Jandarmeriei de la Vatican şi de un funcţionar al ambasadei României, a spus că avea de comunicat nişte mesaje lumii, în special despre combaterea terorismului".

Jugărean a fost arestat, iar autorităţile de la Vatican au deschis o anchetă. Astfel, s-a descoperit că bărbatul are o serie de antecedente similare, dintre care unul la Bruxelles.

M.C.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Teodor Baconschi a inaugurat Consulatul românesc din Catania: „Ne croim o nouă soartă şi în Sicilia”

Românii care ne fac de râs în străinătate/ 2: Cazul Belgiei