Menu
in

Victor Ponta, la Torino: «Mă întâlnesc foarte des cu italienii din România, nu mai vrea niciunul să se întoarcă în Italia»

Victor Ponta şi-a început discursul la Torino cu o precizare importantă: „Voturile românilor din diaspora sunt importante, dar nu sunt foarte multe când le compari cu cele din ţară.”

Deci mai uşor cu pretenţiile diasporei de a dicta noul preşedinte. Diaspora nu este deasupra, ci la fel ca românii din România, a spus Victor Ponta, de aceea toate măsurile din ţară trebuie să aibă corespondent şi în afară. „Vă considerăm egali şi la fel de importanţi, la fel cum sunt cei de acasă. Dacă avem programul Prima Casă pentru românii din România, l-am extins şi la cei din diaspora. Programul Prima Maşină, l-am lansat pentru toţi românii. Atunci când am adoptat legea pentru reducerea taxelor la certificatele de naştere, în România am aprobat dublarea alocaţiei pentru 500.000 de copii.”

Preşedintele PSD a spus apoi că e legitim ca oamenii să caute o viaţă mai bună în străinătate, „dar ştiu că nicăieri nu e mai bine ca acasă. Dacă am reuşi ca în România să creăm aceleaşi condiţii de găsire a unui loc de muncă, de salarizare, de protecţie socială, probabil foarte mulţi ar rămâne acasă sau foarte mulţi s-ar întoarce acasă.” Dar nici în străinătate lucrurile nu stau foarte bine. „Ştiu ce-l aşteaptă pe Renzi. I-am spus lui Matteo Renzi la Milano, am spus-o şi în plenul consiliului, că îi doresc să reuşească în relansarea Italiei, în primul rând pentru că mă gândesc la românii care trăiesc în Italia.”

A urmat, inevitabil, capitolul cu „mândria de a fi român”, care face impresie, mai ales la cei aflaţi într-o ţară nu foarte prietenoasă cu străinii: „Să ţinem cât mai mult la mândria şi la modul în care suntem trataţi ca români. Sufăr la fel de mult ca şi dumneavoastră când din cauza unui singur român (care comite o infracţiune – n.r.), citim în presă că românii sunt răi, sunt ucigaşi, şi de fiecare dată am reacţionat, am cerut partenerilor noştri să fim trataţi corect. Nu tratament preferenţial, ci corect. N-o să mă auziţi niciodată acceptând ca cineva să vorbească România de rău, România şi pe români.

Victor Ponta apare, soarele răsare la Torino: O după-amiază electorală liniştită

Există oameni politici în Europa, şi aici în Italia, care spun să îi scoatem pe români, că din cauza lor nu sunt locuri de muncă… Nu vom accepta niciun fel de discriminare, suntem toţi cetăţeni europeni. Mă întâlnesc foarte des cu italienii din România, nu mai vrea niciunul să se întoarcă în Italia, le spun că şi românii care sunt în Italia vor să rămână acolo, am cerut peste tot ca românii să fie trataţi peste tot la fel ca cetăţenii europeni. Nu suntem de rangul doi, nu suntem rude sărace, nu stăm în hol, iar dacă suntem cetăţeni europeni, suntem la fel de buni, sau de răi, ca orice cetăţean din UE. Acest lucru am reuşit încet, încet să-l impunem.”

„Peste tot în lume, America, Spania, auzim în primul rând români care se plâng de alţi români”

Finalul discursului a fost centrat pe Unirea românilor: „Despre ce îmi doresc să facă preşedintele României: să reuşească să-i unească pe români. Şi în Italia românii mai mult se ceartă între ei decât sunt uniţi. Şi în România românii s-au certat mai mult între ei decât să fie uniţi. Peste tot în lume, America, Spania, auzim în primul rând români care se plâng de alţi români.

Ori eu cred că peştele de la cap se împute. Şi eu cred că exemplul bun se dă întotdeauna de la cel care reprezintă România şi pe români. N-o să mă auziţi criticându-i pe români, dând vina pe ei pentru ce nu merge bine, ci voi spune că oriunde merg şi am mers am fost mândru că sunt român, că peste tot în lume unde merg încerc să spun că românii sunt un popor care merită respectat în egală măsură cu ceilalţi şi oriunde voi merge în lume am să spun că dacă ne-am născut români şi aşa o să şi murim, o să facem tot ceea ce ţine de noi pentru a arăta că uniţi suntem mai puternici decât dezbinaţi.”

Întâlnirea cu Fassino

Lansarea ofensivei electorale în diaspora a premierului Victor Viorel Ponta a avut loc la Torino, oraş cu o lungă tradiţie de stânga. Primarul din Torino, Piero Fassino, a venit să-l salute pe Victor Ponta ţinut să întoarcă, într-un anumit sens, susţinerea de care a beneficiat la alegerile locale din partea comunităţii româneşti, în 2011. Piero Fassino şi Victor Ponta au discutat în italiană câteva minute, premierul român anunţând că îl aşteaptă pe Matteo Renzi în România înainte de sfârşitul anului.

Votul prin corespondenţă

După întâlnire, Victor Ponta a declarat ziariştilor prezenţi că este de acord cu votul prin corespondenţă, dar că acum nu mai este timp pentru adoptare. «Dar sunt absolut convins că pentru 2016 putem să avem un sistem sigur. Cea mai mare problemă la votul prin corespondenţă este siguranţa. Vreau să vă amintesc că în 2009, votul celor din diaspora a fost fraudat, vă amintesc cazul de la Paris unde au votat 3.600. un român la 12 secunde, ceea ce evident a fost o fraudă. Ori ideea este să găsim soluţii pentru ca votul exprimat de românii din diaspora să fie corect.»

Sorin Cehan

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version