Menu
in

Vasto, și-a pierdut vederea la muncă pe timpul recoltării viei, indemnizație INAIL după 2 ani

Pe timpul recoltării viei, o ramură l-a lovit în față și astfel și-a pierdut vederea la un ochi. M.M., lucrător agricol de 55 de ani, va trebui să primească indemnizație pentru accidentare la locul de muncă. Este ceea ce a decis judecătorul de muncă de la Tribunalul din Vasto, acceptând recursul prezentat de avocatul de la INCA-CGIL.

”În 2015 – povestește avocatul sindicatului – pe timpul recoltării viei la o întreprindere agricolă din zona localității Vasto, a suferit o leziune la ochiul drept dar, din cauza dificultăților legate de slaba cunoaștere a limbii, reda în mod confuz circumstanțele accidentului, astfel că INAIL – la nivel administrativ – nu a recunoscut accidentul din lipsa subzistenței legăturii cauzale între leziune și activitatea de muncă.

Pe timpul următorului recurs judiciar, a fost precizat că luxația cristalinului a fost cauzată de o ramură de vie sărită în ochiul ghinionistului lucrător străin, pe timpul recoltării strugurilor.

Cu sprijinul consilierii tehnice din oficiu a medicului legist, judecătorul de muncă din Vasto, prin sentința numărul 87 din 2017, a constatat actuala completă afachie a ochiului drept, cu invaliditate permanentă de 26% și, ceea ce contează mai mult, substanțiala corespondență a leziunii cu reconstituirea precisă a faptelor în judecată și lipsa legăturii cu simpla pulbere de must, menționată în certificatele spitalului din Vasto, incapabilă să provoace o leziune atât de gravă.

Tema exercitării drepturilor din partea lucrătorilor străini este de mare actualitate, astfel că a fost în centrul conferinței de pe 28 aprilie a Baroului Avocaților din Vasto și a intervențiilor unor reprezentanți ai comunității românești.

Cunoașterea obligațiilor și drepturilor, și sprijinul formativ în exercitarea lor concretă, – încheie avocatul – sunt factori esențiali pentru o corectă integrare a străinilor în țesutul social și democratic al comunităților noastre, în mod inevitabil tot mai complexe și ramificate”.

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version