Angel Tîlvăr, noul ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni este, în mod sinistru şi neaşteptat, fiul fostului şef al Securităţii din Judeţul Vrancea până în 1989, Petrică Tîlvăr. Fii nu poartă vina pentru activitatea părinţilor, dar totuşi, mai ales după ce s-a întâmplat la recentele alegeri prezidenţiale, după mesajul votului din diaspora, PSD ar fi putut să aleagă mai cu grijă ministrul pentru românii din străinătate. Sau nu a fost ales de PSD, aşa cum scrie „Curentul” în materialul „La 25 de ani de la Revoluţie, Securitatea încă pune miniştri”
Potrivit publicaţiei „Ziua”, noul ministru, după ce a absolvit o facultate de limbi străine la Galaţi, a lucrat ani de zile ca profesor de țară într-o comună limitrofă Focșaniului. După ce s-a plimbat pe la PD și mai apoi la ApR a fost primit prin 2004 în PSD. La alegerile din 2004 a fost ales senator, iar de încă alte două legislaturi este deputat, cu toate că activitatea sa de trei legislaturi în Parlamentul României este egală cu zero. Zero luări de cuvânt, zero inițiative parlamentare sau legislative, mai scrie „Ziua”. Ministrul Tîlvăr are imaginea de „protejat” al baronului de Vrancea, Marian Oprişan, fiind susţinut de acesta la fiecare scrutin parlamentar.
Premierul Victor Ponta l-a nominalizat pe deputatul PSD Angel Tîlvăr pentru funcția de ministru al Românilor de Pretutindeni, în locul lui Adrian Anghel, care a fost respins de comisiile parlamentare. Angel Tîlvăr a primit aviz favorabil în comisiile parlamentare de specialitate, cu 18 voturi „pentru”, 7 „impotriva” și o abținere.
În afară de faptul că nu apare cu nicio activitate proDiaspora, deputatul PSD nu are nici experiență. În descrierea pe care și-a făcut-o pe site-ul personal, nu amintește nimic despre vreo legătură cu românii din străinătate.
”Sunt vrancean
M-am nascut in Vrancea, am crescut in Vrancea, am invatat in Vrancea, lucrez in Vrancea.
Am fost profesor 14 ani. Dupa experienta acumulata ca si consilier judetean, in 2004 am fost ales parlamentar pe listele Partidului Social Democrat.
In 2008, am candidat tot din partea PSD pentru un loc de deputat in Colegiul electoral nr. 2 care cuprinde: Sudul Focsaniului, zona Salii Polivalente, sudul cartierului Bahne, cartierul Mandresti si comunele: Popesti, Gugesti, Slobozia Ciorasti, Maicanesti, Nanesti, Tataranu, Ciorasti, Milcovul si Gologanu.
In ceea ce ma priveste, voi fi parlamentar nu numai pentru cei din colegiul in care am candidat, ci pentru toti cetatenii judetului pe care il reprezint.
Imi place sa lucrez cu oamenii pentru ca iubesc oamenii. Sunt un om obisnuit care se simte bine intre oameni obisnuiti. am toate calitatile si defectele oamenilor obisnuiti. Incerc din toate puterile, alaturi de colegii mei, sa demonstrez ca politica poate fi o meserie apreciata de cetateni. Astept de la voi opinii si sugestii astfel ca acest lucru sa se intample. Am obtinut un nou mandat la Camera Deputatilor.
Va multumesc si va doresc toate cele bune!
Cu prietenie”