Menu
in

Un sfert din străinii rezidenți la Roma sunt ROMÂNI

Numărul străinilor instalați la Roma a crescut de peste două ori față de anul 2000, în prezent comunitatea cea mai numeroasă de imigranți fiind cea a românilor, care formează un sfert din totalul străinilor din capitala italiană, informează AFP, citată de Agerpres, citând un raport publicat marți.

Din cei 2,8 milioane de locuitori înscriși în registrele municipalității în 2014, 363.563 erau străini, reprezentând 12,7% din totalul populației, relevă raportul Centrului de studii în investiții sociale (Censis). Față de anul 2000, când procentul de străini era de 6%, creșterea este de 115%.

În schimb, numărul italienilor a scăzut cu 5,2%, ceea ce înseamnă că soldul pozitiv de populație de 2% a fost asigurat de străinii instalați în capitală. Cu cele 185 de naționalități recenzate, Roma devine tot mai cosmopolită, la fel ca alte capitale europene. Comunitățile cele mai numeroase le formează românii (24%), filipinezii (11%) și imigranții din Bangladesh (7,8%).

Cea mai mare concentrare de străini se înregistrează în cartierul boem Trastevere (108 străini la 100 italieni), însă raportul avertizează asupra puternicei concentrări de străini în cartiere periferice defavorizate și care riscă să se confrunte cu aceleași probleme ca și periferiile Parisului sau Londrei.

Potrivit raportului Censis, în capitală se află doar 9.000 de romi, în cea mai mare parte italieni. Mai puțin de jumătate dintre ei sunt instalați în tabere care au declanșat numeroase polemici în capitala Italiei.

154.000 de români la Roma

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version