Un român condamnat la 19 ani și o lună în Italia își va ispăși pedeapsa într-un penitenciar din România. Această decizie a fost luată de magistrații Curții de Apel Iași pe 16 septembrie.
Alexandru Nica, poreclit Calu, a fost trimis după gratii în urma unei sentințe a Curții de Apel din Torino din iunie 2018 pentru 12 infracțiuni: asociere într-o grupare înarmată de tip mafiot, tentativă de omor în participaţie cu alte persoane printre care furt în circumstanţe agravante, deţinere de substanţă stupefiantă în scopul de a fi vândută, în formă continuată şi în participaţie cu alte persoane, deţinere în formă continuată de arme, instalarea de aparatură capabilă să intercepteze, împiedice şi întrerupe informaţii de tip informatic, violenţă privată în circumstanţe agravante.
Nica are 38 de ani, este din Iași, se află în prezent în închisoarea Voghera din Italia și urmează să fie transferat în România. Conform sentinței judecătorești, el însuși a cerut transferarea din Italia în România și era considerat liderul unei grupări mafiote care acționa în Torino și Rimini.
În Torino, membrii rețelei, numită Brigada, se ocupau și cu furturi de alimente din magazine, iar în Rimini controlau zonele în care se prostituau câteva românce.
Împreună cu alte persoane, el a constituit o grupare de stil mafiot care a acționat în Torino începând cu 2009. Membrii acesteia se ocupau cu trafic ilegal de stupefiante, proxenetism, falsificare de carduri de credit și a mijloacelor de plată, retragere ilicită de sume de bani, extorcare, deținere ilicită de bunuri, controlarea activității cluburilor de noapte din oraș Office și Disco Venus unde și vindeau droguri. Într-unul din cluburi avea ascunse arme și muniții.
Gruparea a asigurat paza unui club din Torino, dar apoi au constrâns-o pe patroana acestuia să renunțe la administrarea localului. Mai mulți soliști de muzică din România au fost constrânși să cânte doar într-un club din Torino controlat de Nica.