Surse oficiale din cadrul PMP ne-au indicat ca principal candidat din partea partidului la Senat, pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, pe jurnalistul Doru Dendiu. „Va fi contracandidatul lui Viorel Badea”, ne-a precizat o sursa din cadrul PMP.
În privința candidaților pentru Camera Deputaților: ”încă nu s-a decis”.
Dendiu are 49 de ani, este născut la Constanţa, a absolvit liceul „Mircea cel Bătrân” şi, din 1990, a lucrat ca jurnalist pentru mai multe publicaţii centrale. S-a mutat la Chişinău în 2007, devenind corespondent TVR pentru mai bine de patru ani. În 2011 a obţinut cetăţenia Republicii Moldova, acordată prin decret prezidenţial de Mihai Ghimpu. Este căsătorit cu o basarabeancă şi are 3 băieţi, toţi născuţi la Chişinău.
În exclusivitate pentru Gazeta Românească a răspuns câtorva întrebări legate de candidatura sa.
Doru Dendiu, cu siguranță cititorii vor să știe, în primul rând, de ce PMP?
Urmăresc de foarte mult timp activitățile politice ale președintelui Traian Băsescu, în special pe cele tangente românilor din afara granițelor României. Iar din 2012 fac parte din echipa președintelui executiv PMP Eugen Tomac, ales atunci deputat cu 90 la sută din voturile exprimate de românii din Republica Moldova. Lucrez ca jurnalist din 1990 așa că fenomenul politic îmi este destul de bine cunoscut. Ceea ce am învățat pe parcurs ține de tehnicile de promovare și organizare în campanile electorale și între campanii.
Ce te-a determinat să intri în competiția pentru un loc la Senat?
Decizia președintelui Traian Băsescu de a deschide lista de candidați pentru români care locuiesc în afara granițelor m-a determinat să intru în competiția internă. Cred că este de datoria mea să valorific ce am acumulat alături de domnul Tomac. Este o competiție pe care sunt determinat să o câștig.
De ce pentru Senat și nu pentru Camera Deputaților?
Am optat pentru Senat tocmai pentru că este mai greu. Sunt necesare voturi din partea tuturor românilor din diaspora și din Republica Moldova. Inclusiv ale românilor basarbeni care lucrează în Europa, Canada, Statele Unite și de ce nu ale celor din Federația Rusă. Este un plan mai vechi. Sper să reușesc. Foarte mulți dintre simpatizanții președintelui Traian Băsescu, membri ai organizației PMP din Republica Moldova, au rude sau prieteni peste granițe. Drama românilor este aceeași pe ambele maluri ale Prutului. Unirea lor la urne este prima provocare a acestei candidaturi, pe care o desfășor sub lozinca Uniți pentru Unire. Iau în calcul cele 3 milioane din diaspora României și cel puțin 1 milion din Republica Moldova. Când ne vom uni noi, vom schimba România și am convingerea că o vom face chiar mai mare. Am început să organizez grupuri de contact în Germania, Franța, Italia și Marea Britanie. Sigur că în cazul în care vom avea un candidat mai bine pregătit politic, mai carismatic, voi pune aceste resurse la dispoziția partidului. Dar voi face tot ce pot să-mi conving colegii că pot să câștig încrederea celor mai mulți români care vor ieși la vot, indiferent de regiunea istorică a României în care sunt născuți.
Ce înseamnă candidatura aceasta pentru tine?
Candidatura în sine și câștigarea unui mandat este doar începutul provocării. Scopul meu este să coalizez diaspora. Vorbim despre câteva milioane de voci dispersate. Voci puternice, dar fără putere. Vreau să ajut diaspora să vorbească într-o singură voce, prin intermediul unei resurse media proprii. Vreau să ajut diaspora să câștige putere prin intermediul unei resurse financiare proprii. Corupții de la București își permit să își bată joc de diaspora pentru că diaspora se manifestă rar și anemic în lipsa unor instrumente eficiente care să o ajute să se exprime frecvent. Vreau să construim împreună aceste instrumente.
Republica Moldova e țara în care trăiești. Are un loc aparte pentru tine în proiectele electorale?
Pentru Republica Moldova am câteva chestiuni punctuale. În primul rând să-I ajutăm pe cetățenii românii de aici să acceseze fonduri europene. Acum această facilitate este la dispoziția câtorva, ancorați politic intern, care profită mai degrabă în interes personal decât în interesul comunității. Pe de altă parte, avem problema utilizării fondurilor acordate de România, rambursabile sau nu. Și de aici mulți bani se scurg printre degete doar pentru unii. Intenția mea este să determinăm executivul roman să redirecționeze aceste fonduri spre comunitățile locale, spre primării și consilii locale, sau direct către micii agricultori și micii întreprinzători.
Care va fi primul lucrur pe care îl vei face ca senator?
Ca senator, primul lucru pe care l-aș face ar fi să o anunț pe nașa mea de botez, plecată în Statele Unite din 1977, că am câștigat. Și pe cel mai bun prieten al tatălui meu, plecat tot în acea perioadă, în Germania. Pentru ei candidez și pentru milioanele de români care au fost nevoiți să caute departe de casă un trai mai bun. Dragnea a spus despre ei că sunt fantone. Singurul resort personal în această candidatură este să fiu fantoma care-l bântuie pe Dragnea și pe ai lui, în Parlament, zi de zi.
Andi Rădiu
[email protected]
Citește și:
Un alt candidat independent pentru diaspora. ”Strategie de Harvard sau doar o joacă de-a politica?”
”Candidez independent în diaspora. Partidele românești sunt moarte!”