Ştirile Pro TV au anunțat demararea campaniei “Sindromul Italia”, numită astfel după boala care le afectează pe multe românce care îngrijesc bătrânii din peninsulă. Potrivit medicilor, anul trecut, peste 3 mii de femei au fost internate la Institutul de Psihiatrie Socola, cu depresie. E o cifră alarmantă, pentru că este în creştere.
Gabriela Bondoc, medic primar psihiatru, a declarat: “Sunt mai multe şocuri prin care trec aceste femei. Tabloul depresiei e completat de şocul de a trăi viaţa bătrânului de care au grijă.”
Femeile pleacă la muncă în Italia pentru câteva luni, cel mult un an, dar se trezesc că au trăit un deceniu sau două de umilinţe, printre străini. Trăiesc în umbra celor de care au grijă şi trec printr-o serie de şocuri, care le macină psihicul.
Sunt femei care nu cer ajutor, deşi se confruntă cu o apăsătoare depresie. Anul pentru care au plecat de lângă ai lor se transformă într-o viaţă de lacrimi, singurătate şi chin, pierdută printre străini.
Italia e oficial țara cu cea mai îmbătrânită populaţie din Europa. Datele Eurostat arată că peste 22% dintre italieni au peste 65 de ani. Tot în Italia trăiesc oficial peste un milion de români. Neoficial, numărul lor a trecut bine de 3 milioane, fiind minoritatea principală în Peninsulă.
Şi cum italienii sunt cel mai îmbătrânit popor de pe continent, româncele au devenit cea mai mare forţă de muncă în domeniul îngrijirii bătrânilor. Italienii le numesc badante şi o naţiune întreagă se bazează pe sprijinul lor.
O generaţie întreagă de femei sacrificate. Par rupte complet de societatea românească, sunt dependente de locul unde muncesc şi dovedesc că nu se mai pot întoarce în ţară, definitiv. Familiile lor au învăţat să se descurce fără ele, bazându-se doar pe sprijinul financiar şi mai deloc pe cel sufletesc. Mamele lipsesc cu anii de acasă şi, în tot sacrificiul lor, devin realmente un sponsor, o simplă sursă de venit pentru cei apropiaţi.
În presă italiană sunt denumite “deţinutele albe”, pentru că îşi asumă un soi de prizonierat benevol într-o …închisoare a bătrânilor cu diverse probleme. Renunţă la propria fericire pentru a asigura un trai decent copiilor. Devin captive într-o suveică din care pare tot mai greu de ieşit, pe măsură ce se adună anii de trai în Italia.
„Există muncă şi atât”
Într-o casă din Bologna, ProTv a stat de vorbă cu Lenuța Pralea, de loc din Târgu-Neamţ. De 14 ani e în Italia. În România a ţinut contabilitatea unei firme, acum are grijă de o bătrână cu demență senilă. În fiecare zi o scoate în parc, duminica o duce la biserică.
Stă lângă ea zi şi noapte, o îngrijeşte ca pe un copil. Pentru că afecţiunea a transformat-o pe bătrână fix într-un copil, care nu face singur nimic, fără discernământ şi dependentă de altcineva. De ani de zile, Lenuța e practic umbra unui om bolnav.
”Trebuie să ai foarte multă răbdare, calm, blândeţe şi multă multă dragoste petru meseria ta.”, spune românca.
”Trebuie să îţi impui, în primul rând, mândria nu există! Pierzi tot! Mândria nu există. Şi apoi crezi că tot timpul va fi cineva care să te jignească. Trebuie să treci deasupra.”
Situații care dezumanizează persoana. „Pierzi tot. Dar ştiind că ai altceva, pui pe primul plan copilul tău şi familia ta, nu te interesează absolut nimic.”, mai spune femeia.
Tratament înjositor
În cele mai multe cazuri din Italia, fie bătrânul, fie copiii sau rudele lui le tratează înjositor, când văd femei din Estul Europei sau din Asia, care acceptă, pe bani relativ puţini, să fie la dispoziţia lor zi şi noapte. A simţit şi Lenuta, la familia la care a lucrat acum câţiva ani, unde a avut grijă de soţia unui bătrân.
Lenuța Pralea: “Ce spunea? Foarte urât, ”tu eşti sclava mea. Şi trebuie să fii sclava mea şi în pat”. Bătrânul, pentru că eu lucram şi pentru soţia lui. Tot timpul mă jignea, când nu îi convenea ceva, te trata ca pe un nimic, erai nimic în faţa lui.
Fix sclava lui şi îmi dădea 400 de euro pe lună, să nu credeţi că îmi dădea nu ştiu ce. 400 de euro pe lună îmi dădea.
Ştiam că am familia în ţară şi trebuie să o întreţin. Asta este. Ăsta a fost gândul de fiecare dată? Gândul.”
Șocul plecării
A resimţit şocul plecării, al ruperii de familie, de soţ, de copii şi de părinţi. Însă al doilea şoc se instalează imediat, în Italia, când intervine adaptarea la noua societate în care femeia pătrunde.
Lenuța Pralea: “Am slăbit foarte foarte mult, aproape 40 de kile am dat într-o lună de zile.”
Lenuța Pralea era o femeie bine văzută în oraşul natal. A fost 22 de ani contabilă, iar soţul a fost revizor inspector, tot în contabilitate. Au trăit o dramă în familie, când au pierdut primul copilaş: s-a înecat pe când avea 8 anişori. L-au făcut pe al doilea, dar când avea 7 ani, mama l-a părăsit, lăsându-l în grija soţului.
”Mi-am făcut doi duşmani, prima dată tatăl copilului şi după aceea puiul meu. Bine, acum s-a schimbat situaţia, cu tatăl nici măcar nu ne mai telefonam, dar copilul l-am crescut, toţi banii i-am trimis lor, fără nicio problemă. Copilul a studiat, şi acum studiază, am rămas prieteni, dar să ştiţi că a fost o perioadă în care am fost jignită mult, foarte mult.”
Lenuța a lăsat acasă un copilaş, care peste ani a devenit un tânăr cu o adolescență plină de reproşuri la adresa ei. De altfel, şi soţul şi părinţii ei au condamnat-o pentru că şi-a părăsit căminul.
”E mai rece cu mine. Dar nu e vina lui. Nu are nicio vină. Vina e a mea! Vina mea că l-am lăsat singur.
Are dreptate, eu îi accept tot ce face el, pentru că ştiu că a crescut singur, dar pentru mine el nu a greşit.
Prima dată era fericit că o să steie bine, în privinţa banilor, după ce a mai crescut a început să mă jignească, că l-am lăsat mic, că nu putea să dea înainte, că i-a fost greu, că totul a trebuit să facă singur.
Cum să vă spun, închideam eu gura şi îi ziceam ”ai dreptate”. Şi îl lăsăm pe el să vorbească, ca să nu îmi pierd puiul. E foarte dureros să îţi pierzi copilul. Cel mai dureros.
Aş vrea să îi spun că îl iubesc foarte, foarte mult, că mi-a lipsit toată viaţa, aş fi vrut tot timpul să fiu lângă el şi să-l ajut, să îi dau un sfat, să îi pregătesc farfuria lui preferată, să îl ţin cu mine vecin, să mă duc la toate serbările, toate ocaziile pe care le-a avut, şi în acelaşi timp să îi spun că îi mulţumesc frumos pentru tot ce a făcut pentru el! Şi că a fost vecin la tatăl lui şi să fie fericit!”
”Sindromul Italia“ face ravagii: «În orice ţară pleci, e foarte greu»
Depresie, migrene, gastrite, diabet şi sinucidere: iată “Sindromul Italia” (VIDEO)
