După mai bine de o lună de la deces, miercuri, sicriul va ajunge în comuna Iveşti din judeţul Galaţi, unde va avea loc înmormântarea. Virgil Pop va fi înhumat alături de mama lui, decedată în 2003. Fratele vitreg al lui Virgil Pop, Ştefan Assael, a avut o ultimă ocazie să vadă corpul neînsufleţit, înainte de ultimul drum către România. “În ultimii 22 de ani, l-am văzut de două ori. Ultima oară, azi, la morgă. Era foarte slăbit, dar era la fel de frumos ca atunci când l-am văzut viu, ultima oară. Avea încă semnele perfuziilor pe mâini, roşii, două găuri mici vizibile. Mai avea julituri pe obraz, ca şi cum s-ar fi trântit pe jos, am făcut fotografii cu acele semne”- ne spune Ştefan Assael, care, aflat în arest la domiciliu, a obţinut un permis de la magistratură pentru a-şi vedea fratele pentru ultima oară.
“Mai venisem şi pe 8 iunie, ca să mă ocup de autorizaţii, dar nu am putut să-l văd atunci. Nu era pregătit, era aşa cum l-au lăsat după autopsie. Nu s-a interesat nimeni de el, nu a venit nimeni să ancheteze, aşa mi-a spus o doctoriţă de acolo. Nu am primit niciun obiect personal de-al său. După atâţia ani de închisoare, cu siguranţă a lăsat ceva, aş vrea să am amintire de la el, măcar ultimele lui lucruri”
Acasă, la Galaţi, ne mai spune Ştefan Assael, îl aşteaptă mătuşa lor, sora mamei, pentru înmormântare. O înmormântare care nu ar fi putut fi posibilă dacă nu ar fi fost acoperite cheltuielile de transport, pe care Ştefan Assael nu şi le putea permite. În urmă cu câteva săptămâni, fratele lui Virgil Pop a făcut un apel prin intermediul publicaţiei noastre, pentru a primi o mână de ajutor cu repatrierea corpului.
Cazul Pop, apelul fratelui: „Ajutaţi-mă să repatriez corpul!”
Până la urmă, cei care au adunat banii necesari repatrierii corpului au fost câţiva membri ai Asociaţiei Românilor din Italia (ARI).
“Am fost contactaţi de către fratele vitreg al lui Virgil Pop, Ştefan Assael, pentru repatrierea corpului. Am reuşit, împreună cu ARI Perugia, să ne ocupăm de caz. Am strâns cei aproape 3000 de euro necesari repatrierii, sumă donată de trei oameni de afaceri din cadrul Asociaţiei, care vor să rămână anonimi. Au fost acoperite cheltuielile de transport, autorizaţiile de la primărie, sicriul. Nici măcar eliberarea documentelor pentru repatriere din partea autorităţilor italiene nu a fost gratuită, cum poate ar fi fost normal”, ne-a declarat Eugen Terteleac, preşedintele ARI.
Cazul Pop / Consulul din Catania nu ştie limba italiană, spune Marga
“Imediat după decesul lui Virgil Pop, au fost schimbaţi consuli, s-au făcut mişcări politice. Dar după ceva timp, când presa a tăcut, nimeni nu s-a mai ocupat de caz şi nimeni nu s-a interesat de repatrierea corpului. Suntem trişti, dezamăgiţi de autorităţi şi de cei care au promis că vor face ceva şi nu au făcut decât promisiuni”- ne-a declarat cu amărăciune Eugen Terteleac.
Ştefan Assael ne spune că, acum, este îngrijorat de faptul că ancheta pare suspendată: “Doctoriţa mi-a spus că nu a venit nimeni să ancheteze, să se intreseze de ceea ce i s-a întâmplat fratelui meu. Eu nu ştiu ce să spun, totuşi au fost puse sub cercetare 15 persoane. Nu vreau ca fratele meu să fi murit degeaba, el a vrut să transmită ceva prin moartea sa. Nu vreau să se uite tot! Aici, nici un bătrân de 88 de ani nu e lăsat să moară, fratele meu avea 38 de ani şi cineva este vinovat de moartea lui. Aici e vorba de omor din culpă!”
Cazul Pop: 15 medici cercetaţi pentru moartea românului
La propunerea ARI, sicriul cu corpul neînsufleţit al deţinutului român va fi purtat, cu consimţământul fratelui său, şi prin faţa Parlamentului de la Bucureşti- “un semnal pentru autorităţile din România şi un apel către ONG-uri, ca un asemenea caz să nu se mai repete”.
Virgil Cristian Pop, 38 de ani, originar din Bucureşti, a decedat în noaptea de 12 spre 13 mai, în spitalul “Vito Fazzi” din Lecce (Puglia), după 50 de zile de greva foamei.
Românul era închis din anul 2000 şi ispăşea o pedeapsă definitivă de 18 ani pentru mai multe infrac ţiuni, dar el mereu a susţinut că este nevinovat. A stat închis mai întâi la Avellino, apoi la Benevento, în cele din urmă a fost mutat la Lecce. Si-ar fi ispăşit întreaga pedeapsă în 2018.
Virgil Pop a decis să intre în greva foamei, pentru a atrage atenţia asupra cazului său. El a declarat că va înceta greva foamei numai dacă va fi ascultat de un judecător, în speranţa că-i va fi suspendată pedeapsa. Abia când a ajuns în ziua 46 de greva foamei, medicii penitenciarului au decis transferarea românului în spital, dar era atât de slăbit încât nu a mai putut fi salvat.
Este al doilea caz de greva foamei cu epilog tragic al unui deţinut din străinătate. Daniel Claudiu Crulic (33 de ani) a murit în ianuarie 2008 într-o închisoare din Cracovia, după 90 de zile de greva foamei.
În închisorile din Italia se aflau la sfârşitul lunii aprilie 66.310 deţinuţi, dintre care 3.664 români, adică 15,3% din tre străini şi 5,5 % din total.
În 2011, s-au înregistrat 66 de sinucideri în penitenciarele din Italia: 45 printre italieni şi 21 printre străini. Din cei care şi-au luat viaţa, nouă erau cetăţeni români. Sapte dintre ei se aflau în aşteptarea procesului.
Miruna Cajvaneanu