Menu
in

“Trataţi ca în hotel de lux” – Poveștile românilor mulţumiţi de spitalele din Italia

Potrivit unui sondaj realizat de Codacons şi Agi printre 2700 de imigranţii din Italia şi dat publicităţii în luna iunie, 73% dintre străinii din Peninsulă sunt nemulţumiţi de felul în care sunt trataţi în spitale. Concluzia celor care au realizat sondajul este că imigranţii nu se simt respectaţi îndeajuns, nici de către personalul medical, nici de ceilalţi pacienţi.

Publicarea rezultatelor sondajului în “Gazeta Românească” a provocat reacţia multora din cititorii noştri, care au spus că au fost bine trataţi în spitalele din Peninsulă. Mai mult, făcând o comparaţie cu situaţia din ţară, românii din Italia au declarat că preferă, de departe, sistemul sanitar italian.

Foto: Sorin Lătăreţu din Ravenna şi-a recăpătat vederea datorită unui medic italian

Iată câteva din mărturiile unor conaţionali care au fost trataţi în structuri sanitare din Italia şi au rămas cu o impresie pozitivă.

Mihaela Calance povesteşte: “Am două surori în Italia, una a fost operată de cancer la colon de două ori, iar a doua face radioterapie, cu acelaşi diagnostic. Eu însămi am fost spitalizată aici şi pot spune că nu suntem trataţi rău în spitalele din Italia. Da, e adevărat, am suferit indiferenţa din partea colegilor de salon, dar cred că e din cauza noastră, nu avem un renume prea bun.

A fost un singur caz de rasism: un infirmier i-a spus surorii mele, care a fost internată luni la rând, că dacă nu-i convine tratamentul, poate merge acasă în ţară, să se îngrijească. Acel infirmier a fost drastic sancţionat. În ţară situaţia e cu totul alta: am fost internată şi am dormit doi în pat în mizerie. Încă se aşteaptă ciubucul cu buzunarul deschis. Când am fost externată, a trebuit să-mi cumpăr medicamentele din banii mei. Cred că străinii care se plâng ar trebui să înveţe italiana, apoi să vorbească”.

Iată şi experienţa pe care a avut-o Andrei Pavel, de profesie inginer, care a fost supus unei operaţii la colon, la spitalul S. Filippo Neri din Roma, în luna mai 2012: “Am fost tratat ireproşabil, cu competenţă, cu suflet şi dăruire fără să plătesc un euro. Aici este o educaţie în sistemul sanitar, care e în favoarea pacientului”. În ceea ce priveşte dificultatea unor străini în a descrie medicului simptomele bolii de care suferă, Andrei Pavel spune: “mulţi români fac…economie, când ar putea cumpăra un dicţionare care i-ar ajuta în mai multe situaţii. Un dicţionar nu costă mai mult de 5-6 beri!”

Cătălin, de 16 ani, vindecat de leucemie la Perugia

La fel de bine susţine că a fost tratat şi Marius Turcu, din Crotone (Calabria): “În luna martie a acestui an am fost internat la spitalul San Giovanni Di Dio din Crotone, având plămânul stâng blocat cu lichid. Am stat o lună şi şase zile în spital şi am fost tratat impecabil. Cred că depinde de zona unde eşti. Din partea mea, nota 10 pentru sistemul sanitar din Italia. Dacă mă aflam în România, mă trimiteau de la un spital la altul şi cheltuiam o grămadă de bani. Aici am fost tratat gratis, prompt şi impecabil”.

O altă cititoare se declară mai mult decât mulţumită de modul în care a fost tratată în Italia: “Eu am doar cuvinte de laudă pentru serviciul sanitar din Italia! Aici m-am operat de varice la ambele picioare, gratis”. Românca are şi o boală cronică, pentru care beneficiază de analize şi tratament gratuite.

“Pentru mine, şederea în spital, dacă excludem problema de sănătate, a fost la fel ca şederea într-un hotel de lux! Medicii şi asistenţii îţi acordă o foarte mare atenţie. Îţi schimbă ei patul în fiecare zi, îţi aduc mâncarea la pat- nu înainte de a te întreba ce meniu doreşti!”

În ţară, susţine cititoarea noastră, situaţia e deplorabilă: “România este în urmă cu 50 de ani! Toţi  medicii stau cu gura cascată să le bagi bani în buzunar. Asistentele nu-şi fac datoria, nu ţi se schimbă patul decât dacă plăteşti! Ruşinea cea mai mare a fost când mi-au spus că trebuie să cumpăr tot tratamentul de care e nevoie in spital! Indiferent dacă ai acte sau nu, la urgenţe nu te dă nimeni afară, eşti tratat egal!”

Sorin Lătăreţu din Ravenna şi-a recăpătat vederea după 20 de ani, datorită unui medic italian: “E un miracol!”

O situaţie dramatică este şi cea prin care a trecut, într-un spital din ţară, Carmen Mihai, în urma căreia a putut constata situaţia din România: “Pot spune că am fost salvată de medicii italieni. În România, copilul meu a fost dat jos de pe masa de operaţie pentru că nu plătisem anestezistul”

Miracol medical la Bologna/ Româncă salvată de o echipă formată din 27 de medici

Doar doi cititori au remarcat şi câteva aspecte negative din spitalele italiene. Vasile Turci, după 14 ani petrecuţi în Italia, la Roma, a constatat că, în ultimii ani, şi spitalele din Peninsulă au fost afectate de criza economică: “Am fost internat de şase ori, în şase spitale diferite. În ultimi ani, mai multe structuri au fost închise şi mulţi medici buni, mai ales tineri, au plecat în străinătate”.

Anca Ştefănescu, stabilită de 15 în Peninsulă, spune: “Are şi sistemul italian câteva lacune foarte serioase, dar totuşi este o diferenţă enormă între ce situaţia de aici şi cea din ţară! Eu nu am auzit niciodată nemulţumiri din partea străinilor, de când locuiesc la Roma”.

Revenind la sondajul Codacons, s-a constatat că toţi cei intervievaţi au fost spitalizaţi cel puţin o dată în Italia. În 95% din cazuri, au fost internaţi într-o structură publică. 61% din străini au afirmat, de asemenea, că preferă, în cazul în care sunt bolnavi, să apeleze la serviciile sanitare publice. În general, străinii apreciază sistemul sanitar naţional, în proporţie de aproximativ 83%, dar consideră insuficient numărul de structuri sanitare- aproximativ 61% din eşantion.

Miruna Căjvăneanu

Citeşte şi:

Suntem trataţi rău în spitalele italiene„- Sondaj printre imigranţi

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version