Menu
in

Traian Băsescu, vizită la Vatican pe 15 februarie

Update: Papa Benedict al XVI-lea nu şi-a modificat până în acest moment agenda, după intervenţia de azi dimineaţă, în care îşi anunţa demisia, a declarat purtătorul de cuvânt de la  Vatican, Federico Lombardi, citat de agenţia ASCA.

Astfel, Suveranul Pontif va fi prezent la audienţa generală care are loc la Vatican, în fiecare zi de miercuri, se va întâlni cu reprezentanţi ai clerului din capitala Italiei şi va rosti rugăciunea “Angelus” cu credincioşii din Piaţa Sfântul Petru, duminica.

Roma 11 februarie 2012– Vineri, pe data de 15 februarie 2013, preşedintele Traian Băsescu are programată o vizită oficială la Vatican. Cu ocazia vizitei la Roma, preşedintele României ar urma să se întâlnească şi cu reprezentanţi ai comunităţii de români, se arată în textul unei invitaţii trimise către asociaţii

Traian Băsescu ar putea fi unul din ultimii şefi de stat care să-l întâlnească pe Suveranul Pontif, înainte ca Papa Benedict al XVI-lea îşi dea demisia. Azi, în cursul dimineţii, Papa Benedict al XVI-lea şi-a anunţat demisia, un fapt fără precedent în istoria modernă a Bisericii Catolice.

ASCULTĂ ANUNŢUL PAPEI

Papa Benedict al XVI-lea şi-a justificat decizia, susţinând că nu mai are "forţele" necesare pentru a conduce Biserica, din motive de sănătate şi legate de vârsta sa înaintată.

"După ce mi-am analizat conştiinţa în faţa Domnului, în diverse rânduri,am ajuns la certitudinea că forţele mele, din cauza vârstei mele avansate, nu mai sunt apte pentru exercitarea într-un mod adecvat a ministerului petrinian", a declarat Papa în latină, în timpul consistoriului de la Vatican.

În aceeaşi zi de vineri, 15 februarie, Traian Băsescu are programată o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Italia.

Ultima oară, Traian Băsescu a venit în vizită oficială în Italia în luna iunie 2011. Pe 2 iunie, preşedintele României a participat la ceremonia dedicată a 150 de ani de la unificarea Italiei.

 

Suveranul Pontif, invitat la Bucureşti de Traian Băsescu

În septembrie 2008, Traian Băsescu a fost primit de către Papa Benedict al XVI-lea. Cu acea ocazie, preşedintele României l-a invitat pe Suveranul Pontif la Bucureşti.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version