in

Traian Băsescu se întâlneşte cu Papa Benedict al XVI-lea

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, vineri dimineaţă, la Vatican, pentru a se întâlni cu Papa Benedict al XVI-lea. La ora 12, potrivit programului preşedintelui, sunt programate convorbiri tete-a-tete în biblioteca privată a Suveranului Pontif.

Băsescu, care este ultimul şef de stat din Europa primit la Vatican de Suveranul Pontif înainte de oficializarea renunţării acestuia la misiunea apostolică, i-a adus Papei cadou un tetraevengheliar, conform Mediafax.

Volumul în limba română este o ediţie apărută în 2008 şi agreată de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, fiind legat în piele şi lucrat cu gravuri imitând stilul cărţilor bisericeşti din Evul Mediu.

Traian Băsescu, vizită la Vatican pe 15 februarie

După convorbirile care sunt programate să dureze în jur de 15 minute, preşedintele şi Suveranul Pontif vor face o fotografie oficială în biblioteca privată, după care şeful statului român îi va prezenta Papei pe soţia sa, Maria Băsescu şi delegaţia oficială a României.

Băsescu va avea apoi, la 12.35, o întrevedere cu cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Sfântului Scaun, funcţie care echivalează în organizarea de la Vatican cu cea de prim-ministru.

După această întrevedere preşedintele şi doamna Maria Băsescu vor depune un buchet de flori şi vor deţine un moment de reculegere la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea din Bazilica San Pietro.

În jurul orei 15:00 a României preşedintele Băsescu va participa la Palazzo Brancaccio la o recepţie organizată de Ambasada României la Vatican, unde va ţine un discurs despre importanţa acestei vizite la Sfântul Scaun.

În cursul serii preşedintele va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Italia, la ora 17.30, la Ambasada României de la Roma.

Programul deplasării la Româ cuprinde şi o vizită de stat la Ordinul Suveran al Cavalerilor Ioaniţi.

Iată programul:

Vizita de stat la Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta (Roma, Republica Italiană)

• ora 18.30 (ora României), Roma, Republica Italiană, Villa Magistrale, Colina Aventino – ceremonia primirii oficiale de către Marele Maestru al Ordinului Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta, Alteţa Sa Eminentisimă Principele Fra’ Matthew Festing;

• ora 18.40 (ora României), Roma, Republica Italiană, Villa Magistrale, Colina Aventino – convorbiri tête-à-tête cu Marele Maestru al Ordinului Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta, Alteţa Sa Eminentisimă Principele Fra’ Matthew Festing;

• ora 18.55 (ora României), Roma, Republica Italiană, Villa Magistrale, Colina Aventino – participare ceremonie de celebrare prilejuită de aniversarea a 80 de ani de relaţii diplomatice bilaterale între România și Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta;

• ora 20.10 (ora României), Roma, Republica Italiană, Villa Magistrale, Colina Aventino – dineu oficial oferit de Marele Maestru al Ordinului Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta, Alteţa Sa Eminentisimă Principele Fra’ Matthew Festing, în onoarea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, şi a doamnei Maria Băsescu.

(foto de la vizita lui Traian Băsescu la Roma în anul 2008)

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Noul ambasador al Italiei, primit la Bucureşti: „Relaţii excelente între cele două ţări”

Cătălin Botezatu a recunoscut: „Am mai mulţi copii”