La locul accidentului, potrivit publicaţiei Var Matin, au intervenit imediat 11 elicoptere, 37 de ambulanţe, 150 de pompieri şi 50 de jandarmi. Autorităţile au înfiinţat la faţa locului un post de prim ajutor sanitar, ulterior victimele fiind transportate în diferite spitale din zonă. In aceeaşi seară, ministrul francez al transporturilor s-a deplasat la spitalul din Toulon, unde a vizitat trei dintre victime şi a transmis un mesaj de susţinere familiilor de români.
“Conform datelor transmise de autorităţile franceze este vorba despre 4 răniţi grav, 27 de persoane cu diverse forme de traumatisme, care nu pun viaţa în pericol, 8 persoane cu traumatisme uşoare şi un decedat. Autorităţile franceze au intervenit prompt cu toate mijloacele necesare, în momentul de faţă toate victimele au fost evacuate şi se află sub îngrijire medicală de specialitate”- se arată într-un comunicat al Ministerului de Afaceri de la Bucureşti.
Presa franceză a scris că victima este o fetiţă de 18 luni, iar în autocar se aflau 50 de pasageri, printre care mai multe familii cu copii. Potrivit martorilor, autocarul s-a răsturant după ce a intrat pe contrasens, în urma exploziei unei anvelope.
Autocarul aparţinea unei firme din Bistriţa şi fusese închiriat unei agenţii din Suceava.