Sufocată cu o caramelă gumoasă. O moarte atroce pentru Chiara Maria Popescu, de numai 19 luni, fiica unui cuplu de români din Monte di Malo (provincia Vicenza), care a decedat pe 25 iunie, după patru zile de comă.
Tragedia care i-a răvășit pe părinții Ștefan și Simona, în Italia de mai mulți ani, s-a consumat în locuința de pe via Mondini di Sopra unde familia s-a mutat în noiembrie anul trecut. Nenorocirea a avut loc sâmbătă 20 iunie seara, în jurul orei 19, sub ochii îngroziți ai părinților, care au încercat totul pentru a o salva pe cea mai mică dintre copii.
Copila se juca liniștită cu cei doi frățiori de 3 și 6 ani mâncând o caramelă gumoasă, din acelea cu gust de coca-cola în formă de sticlă. Însă la un moment dat a făcut nazuri cerând o alta și a început să plângă. Se poate ca tocmai lacrimile, împreună cu caramela, să-i fi obturat căile respiratorii. Astfel, când au încetat hohotele de plâns, a început teroarea.
Tatăl nu a așteptat ambulanța și a dus-o în grabă la spital dată fiind starea sa gravă. Cursa disperată a tatălui, cu 160 de km pe oră, a fost inutilă: când a ajuns la spital era în stop-cardiac. După 45 de minute de reanimare inimioara Chiarei Maria a reînceput să bată. Însă speranța că va supraviețui s-a stins joi 25 iunie dimineața, împreună cu inima sa, organ pe care într-un ultim act de iubire părinții au consimțit să-l doneze.