Menu
in

TORINO/ Românul măcelărit de doi conaţionali: 200 de rezidenţi au protestat în stradă

George Daniel Cimpoeşu (foto), român de 22 de ani, a fost ucis în seara de 29 septembrie pe via Chivasso la Torino, masacrat cu lovituri de macetă de un asasin, care i-a şi retezat mâna dreaptă, iar apoi s-a făcut nevăzut. Presupuşii criminali sunt doi tineri români, de 19 şi 17 ani.

Cearta, care s-a transformat în crimă, a avut loc în stradă, sub ochii a zeci de martori, care au dat alarma. Tânăra victimă a fost identificată de carabinieri fiindcă avea mici antecedente şi trăia la Torino fără domiciliu stabil.

Via Chivasso, la graniţa dintre cartierele Aurora şi Barriera di Milano, 29 septembrie, ora 21.15. Doi bărbaţi se bat şi apoi se urmăresc pe o stradă îngustă, plină de maşini. Apoi unul extrage o sabie de circa 60 de centimetri şi începe să lovească; celălalt este deja la pământ, urlă ca o fiară rănită, din balcoane alte urlete, însă de oroare: «Lasă-l, încetează, nu îl ucide».

Măcelărit ca „un animal”

Îl imploră, este inutil. Măcelarul nu se opreşte. Amputează o mână victimei. Retează nervi şi tendoane,  secţionează oase, cu o serie de lovituri aplicate – spun martorii îngroziţi – cu un anumit calm, cu o anumită precizie.

Victima a fost rănită – potrivit primului raport medico-legal – ca urmare a cel puţin zece lovituri potenţial mortale. Alte lovituri i-au retezat de tot mâna dreaptă şi parţial cea stângă, cu care Cimpoeşu încercase o ultimă disperată tentativă de a se apăra de furia agresorului.

Tânărul se contorsionează pe trotuar, încearcă să scape de masacru. Un bărbat încearcă să-l blocheze pe asasin; dar asasinul, fără niciun cuvânt, cu hainele pline de sânge, îndreaptă lama spre el. Bărbatul fuge. Lama străpunge faţa, măcelarul o ţine ferm, un moment de pauză, sub ochii a zeci de persoane, apoi cu violenţă loveşte în mijlocul craniului. Este lovitura mortală.

În total cincisprezece răni, profunde, pe întreg corpul. Mâna retezată este acolo, într-o baltă de sânge, în timp ce victima, în agonie, încă se mişcă, respiră tot mai slab. Sosesc carabinierii, încearcă să oprească sângerările, leagă cu un laţ braţul care a fost amputat.

”Am ieşit la fereastră – povesteşte un bărbat – după ce am auzit acele strigăte teribile. L-a ucis de parcă era un animal. A fost teribil”.

Mulţi oameni au denunţat întârzierile ajutoarelor; ambulanţa ar fi sosit numai la 20 de minute după apelurile telefonice, rămase imprimate pe ecranele telefoanelor mobile. Rămâne imaginea, în ochii celor care au văzut totul, a asasinului care se îndepărtează netulburat, uşor şchiopătând, către via Aosta.

Oamenii de la Poliţia criminalistică fac primele cercetări sub lumina farurilor. Ridică fragmente de dermă de sub unghiile mâinii retezate, apoi amprentele digitale.

Ucigaşul şi complicele au fost prinşi

Fuga lui David Cristian Alexa, de 19 ani, presupus ucigaş al lui Gheorghe Cimpoeşu, a durat mai puţin de două zile. Tânărul a fost blocat în după-amiaza zilei de 1 octombrie de carabinieri în Parcul Valentino, în timp ce telefona. Tânărul de 19 ani a încercat să intre în legătură cu tatăl sunându-l pe mobil; carabinierii urmăreau telefonul şi imediat ce tânărul a apelat postul telefonic a fost capturat.

David Alexa, care a fost supranumit de presă ”măcelarul de pe via Chivasso”, s-a folosit de posibilitatea de a nu răspunde întrebărilor procurorului. Interogatoriul s-a desfăşurat în sediul Comandamentului provincial al Carabinierilor din Torino. Alexa a fost apoi transferat în închisoarea Vallette.

Pe timpul nopţii fusese efectuată arestarea unui alt român, Gabriel, de 17 ani, prezent la locul faptei şi proprietar al armei.

Alexa şi minorul sunt acuzaţi de complicitate la omor voluntar.

Anchetele s-au concentrat imediat asupra comunităţii româneşti din zonă. Carabinierii au reuşit astfel să-l găsească pe minor, care a fost dus la cazarmă. După câteva ore de interogatoriu, acesta din urmă a confirmat că cel care a ucis a fost amicul său Alexa, pe care îl ajutase să fugă cu arma, şi care era din proprietatea sa. «Eram beţi – a povestit procurorului – el ne-a provocat». Adolescentul de 17 ani a fost dus la închisoarea pentru minori Ferrante Aporti.

David, Daniel, Gabriel şi un al patrulea tânăr, erau joi seara în grădinile de pe via Alimonda, din centrul cartierului Aurora. Cei patru s-au certat. David Alexa şi-a bătut joc de Daniel Cimpoeşu. «Râdea ca un demon», a povestit un martor. Erau beţi. Dintr-o dată David a scos spada. Daniel a urlat la cel de-al patrulea băiat să fugă, urmat de Gabriel. El în schimb a început să fugă către via Aosta şi via Chivasso, cu David pe urmele sale. Nu a reuşit. A fost ajuns din urmă şi masacrat. Mâna dreaptă i-a fost amputată. «Măcelarul» a fugit sub ochii rezidenţilor. S-a îndreptat către corso Giulio Cesare, unde trăieşte tatăl. S-a schimbat. Carabinierii, după reţinerea minorului, au găsit în locuinţă adidaşii săi Nike murdari de sânge.

Zeci martori, printre care şi copii

Patrizia Alessi, consilier al Circumscripţiei, este printre martorii omorului feroce «Un spectacol atroce, sub ochii copiilor. Nu, nu se poate trăi într-un astfel de cartier. Vom pleca toţi, mai devreme sau mai târziu, nu mai foloseşte la nimic să lupţi».

Protestele rezidenţilor

Două sute de rezidenţi din cartierul Aurora din Torino au manifestat pe 1 octombrie, blocând corso Giulio Cesare, una dintre cele mai importante artere ale oraşului, pentru a cere mai multă siguranţă după uciderea lui Gheorghe Cimpoeşu. Iniţiativa a durat circa o oră şi s-a desfăşurat fără vreun incident.

VEZI GALERIE FOTO DE LA MANIFESTAŢIA DE PROTEST

Manifestaţii au cerut intervenţia prefectului, chestorului şi primarului din Torino pentru ca să ”fie restabilit un nivel de siguranţă sustenabil pentru locuitori”. La protest au participat şi diverşi străini, care au subliniat faptul că ”problema siguranţei în cartier nu este legată de cea a imigraţiei”.

La manifestaţie au participat, de asemenea, exponenţii Pdl Maurizio Marrone şi consilierul de circumscripţie Patrizia Alessi. Nici urmă de Lega sau stânga.

Alessandro Troisi, unul dintre rezidenţi, care a trăit în direct omorul, denunţă o situaţie «gravă, de total abandon din partea instituţiilor. Am vrea ca aici alături de noi să fie şi primarul, pentru a-şi da seama de cum trăim, printre traficanţi de droguri şi drogaţi».

Reacţia autorităţilor

Alberto Di Pace, prefect al oraşului Torino, a convocat pe 4 octombrie o reuniune specială a Comitetului provincial pentru ordine şi siguranţă publică dedicată tocmai situaţiei din cartierele Aurora, Porta Palazzo şi de pe corso Giulio Cesare.

Galerie Foto: ANSA

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version