O zi călduţă de început de noiembrie, de parcă toamna ar fi fost complice, zâmbitoare, cu miile de români înfometaţi de vot. Prin ordinul ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, pe teritoriul de competenţă al Consulatului General al României la Torino au fost aprobate 9 secţii de votare pentru prezidenţiale, una singură la Torino, deşi, având în vedere experienţa din 2009, autorităţile ceruseră 15 locaţii, dintre care două în capitala piemonteză.
Aceasta în virtutea faptului că, doar în oraş, numărul cetăţenilor români rezidenţi oficial este de peste 50.000, zona fiind una dintre cele cu cea mai mare aglomerare din Italia din acest punct de vedere.
Porţile secţiei de votare nr. 119 Torino, situată în incinta Consulatului, s-au deschis cu punctualitate la orele 07.00, câteva zeci de cetăţeni aşteptând deja. După un sfert de oră de la deschidere, timpul necesar pentru a intra în cabina de vot era deja de circa o jumătate de oră, deşi declaraţiile pe proprie răspundere se distribuiau la intrare şi oamenii le pregăteau între timp. Lumea era mulţumită, tuturor li se părea normal să-şi sacrifice o jumătate de oră din timp pentru a-şi alege preşedintele.
9.30 – Foarte mulţi români sunt la biserică sau abia se pregătesc pentru a se duce la vot, însă coada din faţa secţiei de votare a ajuns deja în stradă, pe două rânduri. Cineva se lamentează cu o jumătate de gură: „Sper să apuc să intru, sunt schimbul doi şi la ora unu trebuie să fiu la autobuz…” Cel puţin două ore de coadă au în faţă cei care sosesc acum.
11.30 – Lumea este încrezătoare, se râde, se leagă discuţii. Barul din colţ a făcut record de vânzări, îi râd ochii proprietarului. Coada de la consulat coteşte pe strada adiacentă, însă nimeni nu renunţă. O doamnă a venit să voteze împreună cu bătrâna pe care o îngrijeşte, care este în scaunul cu rotile. Cei mai optimişti cred că vor reuşi să pună ştampila înainte de ora trei…
16.00 – Mai bine de o sută de metri de coadă, pe patru-cinci rânduri, ocupă trotuarul. Abia apoi urmează curtea reprezentanţei României, care şi aceasta este plină. Devine evident faptul că foarte mulţi nu vor reuşi să voteze şi, pe cealaltă parte a străzii se strâng grupuri de oameni nehotărâţi. Unii abandonează.
17.30 – De la urne ies cei care se aşezaseră în coadă la prânz, în timp ce spiritele devin din ce în ce mai agitate. Membrii comisiei de votare sunt acuzaţi că se mişcă prea încet şi că blocheză votul. Se aud primele huiduieli.
18.00 – Deja s-a întunecat şi coada a rămas aceeaşi. Ultimii simt instinctiv că efortul este inutil, dar se încăpăţânează: „Dom’le, eu vreau să votez, e dreptul meu!”
20.30 – Umblă zvonul că de o jumătate de oră nu a mai intrat nimeni. Nu este adevărat, sala de votare este plină însă lumea este furioasă. Între fluierături, cineva sparge geamurile de la uşa de intrare. Nici câteva scaune nu scapă întregi. Apar cei de la DIGOS, cu căşti şi scuturi, însă nu sunt incidente. Se scandează „Hoţii!” şi „Noi de aici nu plecăm, până când nu votăm!”. O femeie leşină chiar înainte de a apuca să intre.
21.00 – S-au închis uşile, doar cei câţiva care sunt înăuntru vor mai vota. Forţele de ordine organizează un dispozitiv în faţa intrării principale, acolo unde lumea se strânge să protesteze. Situaţia este explozivă însă nu degenerează. Fiecare îşi strigă păsul: „Eu am stat patru ore la rând şi nu am votat. Nu se poate aşa ceva, suntem într-un stat al Uniunii Europene, nu în Africa!” Apoi, ca la un semnal, oamenii înţeleg că este inutil, că au fost învinşi. Şi încep să plece resemnaţi, unii descurajaţi, alţii făcându-şi deja planuri pentru turul II.
Marţi dimineaţă, la Consulatul General al României de la Torino activitatea se desfăşura normal. Doar două geamuri şi câteva scaune lipsă sau un grilaj îndoit aminteau faptul că, la fel ca în 2009, mii de români au fost privaţi de un elementar drept constituţional.
Eugen Vîlcu
