Cinci muncitori agricoli români segregați de caporali în Puglia, au denunțat că au trăit trei luni în condiții greu de imaginat, ca sclavi „printre șoareci și fără apă”. Românii s-au adresat sindicatului Cgil, care a organizat o conferință de presă, cu detalii șocante: ”O femeie s-a simțit rău din cauza epuizării și a fost dusă la spital, unde a fost lăsată fără documente”.
Românii, după ce inițial au fost cazați în interiorul unei structuri care se ocupă de voluntariat și datorită implicării primarului din Taranto, Ippazio Stefano, sunt actualmente sub potecția autorităților, într-un loc sigur.
Sunt cinci, trei bărbați și două femei, muncitorii agricoli români care s-au adresat la Flai Cgil din Taranto și la Flai Puglia denunțând că au fost exploatați pe câmpuri și segregați circa trei luni într-o casă rurală de pe câmpurile din Ginosa (Taranto), fără a avea posibilitatea de a comunica cu exteriorul și în condiții igienice definite ”inumane”. În acea casă rurală s-ar putea să mai fie alți lucrători români, probabil sosiți în Italia prin intermediul unei societăți care se ocupă cu traficul de forță de muncă între România și Italia.
Situația angajatorului și caporalilor este în analiza carabinierilor.
Munceau chiar și 16 ore pe zi, pe salarii de absolută mizerie, de 150 – 200 de euro pe lună. ”Sclavie” și ”lipsă de umanitate” sunt termenii folosiți de muncitorii agricoli români atunci când povestesc despre condițiile lor de viață și muncă. Povești care s-au transformat în denunțuri detaliate asupra cărora anchetatorii și magistratura vor face lumină deplină.
Condiții inumane
Povestea acestor muncitori exploatați a fost povestită pe timpul unei conferințe de presă pe 20 februarie de secretarul provincial și secretarul regional al Flai Cgil, Assunta Urselli și Antonio Gagliardi, de secretarul general al Cgil din Taranto, Paolo Peluso, și de secretarul general al Cgil Puglia, Pino Gesmundo.
”Ei – a explicat Assunta Urselli – erau luați din casa în care trăiau, erau duși pe câmp, culegeau produsul pe care îl duceau într-un depozit și lucrau până la 8-9 seara, pe ninsoare, ploaie, în condiții critice. O femeie s-a simțit rău din cauza epuizării, a fost dusă la spital și lăsată acolo fără documente, pentru că erau reținute de angajator”.
Acordul cu proprietarul terenului prevedea o ”retribuție de 28 de euro pe zi – a adăugat sindicalista – însă în realitate în aceste luni au primit maxim 150-200 de euro pe lună, bani pe care angajatorul îi dădea când voia. Lor li se datorau salarii și bineînțeles nu aveau niciun tip de protecție: fără angajare, fără contract”.
Nu puteau ieși nici măcar să își cumpere mâncare, țigări sau medicamente, se ocupa direct caporalul, care decidea și prețurile de achiziție.
În încăperile în care trăiau ”mișună șoarecii și broaștele și serviciile igienice sunt deplorabile. Există o singură toaletă exterioară lângă un puț din care lucrători iau apă pentru a găti și bea. Nu e apă curentă și în spate este o cocină pentru porci. Duhoarea este de aceea insuportabilă fiindcă intră prin ferestrele dormitorului. Actalmente în interiorul casei este posibil să fie alți lucrători străini”.
În 7 februarie românii s-au revoltat, au cerut condiții decente de muncă și viață și mai mulți bani, însă „caporalul” i-a alungat pur și simplu, fără să le mai dea nimic pentru munca lor.
Cazul a ajuns și în Parlamentul italian. Senatorul Dario Stefàno, SEL, din Comisia de Agricultură, a declarat: «Povestirea lucrătorilor români este tipică pentru caporalii fără scrupule care exploatează femei și bărbați și le calcă orice drept în picioare. Nu vrem să mai asistăm la așa ceva»