Ştirea despre viol a inflamat opinia publică, iar sâmbătă un grup de italieni a organizat o manifestaţie de protest, care a degenerat într-o adevărată expediţie împotriva romilor.
Atacul
Câteva sute de persoane, înarmate cu bâte şi bombe incendiare s-au năpustit asupra taberei de la periferia oraşului Torino, unde locuiau aproximativ 150 de români de etnie romă. În timp ce mulţimea furioasă incendia tabăra, tânără, supusă unui interogatoriu, a recunoscut că a inventat totul, de teamă ca părinţii ei să nu afle că a avut un raport sexual cu prietenul ei.
Între timp, incendiul a cuprins rulotele şi clădirile abandonate unde locuiau romii. Poliţiştii au intervenit la timp pentru a-i evacua pe locuitorii taberei, dar nu au putut împiedica distrugerea rulotelor şi clădirilor. “Dacă nu ar fi intervenit pompierii şi poliţia, am fi murit cu toţii”, a declarat unul din locuitorii taberei.
“Am rămas fără documente, a ars totul- a spus disperată o femeie cu un copil de un an în braţe- Nu s-au gândit că sunt copii, am fost trataţi ca nişte animale, dar noi nu am făcut nimic”.
Doi arestaţi
Poliţia a reţinut doi bărbaţi, de 59 şi respectiv 20 de ani, acuzaţi de incendiere, iar alţi 20 de italieni au fost identificaţi de către anchetatori. Potrivit martorilor, printre manifestanţii care au declanşat operaţiunea “de pedepsire” se aflau câteva zeci de suporteri ai echipei Juventus Torino.
Tânăra care a minţit că a fost violată este acuzată de denunţare falsă şi va fi judecată de tribunalul de minori din Torino.
Reacţii
Ministrul de interne italian, Annamaria Cancellieri a condamnat atacul asupra taberei de nomazi din cartierul le Vallette, pe care l-a numit “o expediţie de pedepsire” : “nimic nu poate justifica un asemenea atac, nimeni nu poate face justiţie de unul singur şi nu vom admite ideea ca violenţa să fie un model prin care se descarcă tensiunile sociale sau o stare de înapoiere culturală”.
Primarul oraşului Torino, Piero Fassino, şi-a exprimat consternarea faţă de atacul asupra taberei, iar o asociaţie din localitate a făcut un apel către instituţii, de a demara o campanie de strângere de fonduri, pentru a-i despăgubi pe romii care au avut de suferit de pe urma incendiului. “Ceea ce s-a întâmplat sâmbătă seara e un semnal de alarmă enorm şi trebuie să fim atenţi pentru că există grupuri violente gata să se dezlănţuie împotriva “ţapului ispăşitor” al momentului”- se arată în comunicatul preşedintelui asociaţiei, Igor Boni”.
M.C.