in

Suspecţi de serviciu / Cazul Yara Gambirasio, apărătorul lui Bossetti: „Căutăm un român”

Pistă românească în cel mai mediatizat caz de cronică neagră din ultimii ani din Italia, cazul Yara Gambirasio, fata de 13 ani din Brembate di Sopra (provincia Bergamo), tânără speranţă a gimnasticii ritmice, ucisă în 2010.

Fata a dispărut în 26 noiembrie 2010 imediat după ce a ieşit din centrul sportiv din Brembate. Corpul a fost găsit după trei luni de la dispariţia acestei, îngropat pe un câmp.

Yara Gambirasio, 13 ani, a fost ucisă în 2010

Pentru acest caz, singurul acuzat până acum este Massimo Bossetti, 45 de ani, un zidar italian din Mapello, căsătorit, cu trei copii, în închisoare din iunie anul trecut.

Investigatorii spun că urme de Adn găsite pe hainele fetei sunt compatibile cu Adn-ul lui Bossetti. Telefonul lui fusese conectat la celulele de telefonie din zonă în acea perioadă, iar pe hainele fetei a fost găsit praf de şantier.

Bossetti a negat mereu că ar fi ucis-o pe Yara.

Massimo Bossetti, 45 de ani, dă vina pe un român

Zilele trecute, apărătorul lui Bossetti, avocatul Claudio Salvagni, afirmă că a obţinut mărturia unei femei care ar duce spre implicarea unui român. Este o poveste foarte stranie.

Înainte de dispariţia Yarei, acea femeie, „martora” era internată într-un spital pentru o fractură la un picior, şi A FOST COLEGĂ DE SALON cu o altă femeie. Aceasta din urmă avea un amic român, care a venit la spital şi a povestit că era bun prieten cu o fată MINORĂ, pe nume YARA, care practica GIMNASTICA. Românul, 30 de ani, muncitor în construcţii, căuta o locuinţă.

„Martora” era proprietara unor locuinţe. Nu i-a închiriat românului o casă, dar i-a oferit posibilitatea de a utiliza uneori dependinţele.

În 26 noiembrie 2010 (ziua dispariţiei Yarei), muncitorul român s-a prezentat la „martoră”, cerându-i permisiunea să facă un duş. Apoi urma să se reîntoarcă în România, unde îl aştepta mama lui, bolnavă. Însă înainte, a spus că se duce să o vadă pe Yara.

Câteva zile mai târziu, „martora” primeşte un apel telefonic din partea muncitorului român care îi spune că a ajuns la destinaţie. Când cazul dispariţiei Yarei devine naţional, femeia face legătura dintre acesta caz şi muncitor. În acel moment încearcă să-i telefoneze, însă celularul bărbatului era închis.

Acum apărarea cere investigarea acestei piste.

G.R.


Criminalul de la ultimul etaj / Şi-a omorât vecinul italian, român arestat la Ancona

Violator în serie, arestat la Bologna: îşi ataca victimele în gări

Reacţie MAE, cazul românului bătut la Montesilvano: ”România respinge orice manifestare prin care cetăţenii săi sunt discriminați, jigniți şi denigraţi”

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cristian David, arestat preventiv pentru 30 de zile

Un alt român a fost trimis acasă din „Fondul Bitonci”: „În România se va simți mai bine”