Deşi nici până acum nu s-a dovedit că în trecut, la alte alegeri, votul din străinătate a fost fraudat – nu au fost găsite dovezi sau vinovaţi – continuă să se întreţină legenda fraudelor la secţiile din diaspora.
Premierul Victor Ponta a afirmat, înainte de alegeri, că a luat toate măsurile ca la alegerile parlamentare din 9 decembrie votul din străinătate să fie corect, pentru a nu se mai repeta situaţia de la alegerile prezidenţiale din 2009, când, în opinia sa, preşedintele Traian Băsescu a fraudat votul de peste hotare.
"Eu pot să vă asigur de un alt lucru: că am luat măsuri ca în străinătate să nu se mai fraudeze votul cum s-a fraudat în 2009. Vă aduceţi aminte? Atunci domnul Băsescu a pierdut alegerile şi fraudând votul din străinătate a reuşit să fie din nou preşedinte. Am luat măsuri şi votul va fi corect şi în România şi în străinătate", a declarat Victor Ponta, într-o intervenţie telefonică la RTV.
Premierul a adăugat că toate instituţiile abilitate, respectiv Ministerul de Externe, ambasadele, consulatele şi autorităţile străine au luat toate măsurile tehnice necesare pentru ca în străinătate votul să fie corect.
"În 2009, fraudarea comisă de domnul Băsescu a influenţat rezultatul final, ori acum totul este transparent şi clar", a conchis Victor Ponta.
Apelul lui Titus Corlăţean către românii din străinătate: "Nu fraudaţi votul!"
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a făcut chiar un apel către românii din străinătate, să nu fraudeze votul. Corlăţean a anunţat că autorităţile au luat măsuri pentru prevenirea şi combaterea fraudelor în secţiile de votare din străinătate.
"Fac un apel la cetăţenii români care vor vota în străinătate, să îşi exercite acest drept cu bună credinţă şi strict în limitele legii. ţin să precizez că autorităţile române au întreprins demersurile necesare în vederea prevenirii şi combaterii fraudelor electorale, inclusiv a turismului electoral, luând mai multe măsuri, cum ar fi verificarea bazelor de date conţinând datele de intrare-ieşire în ţară la frontiere cu statele unde acest lucru este obligatoriu conform standardelor Schengen", a declarat Corlăţean înainte de alegeri.
De asemenea, ministrul de Externe a reiterat apelul adresat "membrilor Corpului Diplomatic şi Consular al României de a nu se angaja, sub nicio formă, în activităţi ce exced competenţelor pe care le au şi de a avea o conduită echidistantă, specifică Ministerului Afacerilor Externe".
Pe de altă parte, preşedintele Traian Băsescu a afirmat înainte de alegeri că actualul Guvern este predispus la fraudarea alegerilor parlamentare care vor avea loc duminică, prin faptul că nu a anunţat încă numărul cetăţenilor români cu drept de vot.
"Actualul Guvern, condus de doctorul Ponta, este predispus la fraudarea alegerilor. Mai sunt trei zile până la alegeri şi creează condiţii de fraudare prin neanunţarea numărului de electori. Este obligaţia Guvernului să facă public numărul de cetăţeni români cu drept de vot. îi atenţionez să nu uite, cum au uitat la referendum, pe cei 500.000 de cetăţeni români cu domiciliu în străinătate. Ei au domiciliul stabil în străinătate şi trebuie incluşi în listele electorale permanente din Diaspora", a spus Traian Băsescu.