Menu
in

Sosesc alienii la Vatican? Scandalul ieslei de Crăciun, cu Darth Vader, astronauți și Isus în formă de torpilă -VIDEO

Anul acesta, ieslea Nașterii Domnului din Piața San Pietro de la Vatican, amenajată în stil futuristic, a creat mari polemici. „O lucrare urâtă la limita ridicolului”, potrivit tradiționaliștilor, un „artefact artistic curajos” pentru alții.

A fost inițiată chiar o petiție pe Change.org cu cererea de a se schimba statuia care înfățișează războinic negru, care are un craniu proeminent sculptat pe cască. Personajul este plasat lângă un astronaut, printre niște oi și, puțin mai departe, un păstor. Seamănă cu o scenă a sosirii alienilor.

În zilele precedente, pe rețelele de socializare a fost o adevărată furtună: ce caută un astfel de personaj în iesle? Unii l-au comparat cu Darth Vader din Star Wars, alții chiar cu diavolul. Fapt este că a apărut o adevărată mișcare pentru a cere Vaticanului să-l îndepărteze pe „războinicul întunecat” din reprezentarea sacră.

Anul acesta, scena Nașterii Domnului, cea mai iubită tradiție a italienilor și a catolicilor, în general, de Crăciun (presepe) a fost amenajată în stil futuristic. Seamănă cu o scenă din Star Wars, cu un astronaut și un personaj care amintește de Darth Vader, iar pruncul Isus, Maria și Iosif seamănă a… torpile. Autorii sunt artizani din Castelli (Abruzzo).

Ieslea a fost inaugurată pe 8 decembrie și a creat multe nedumeriri.

Istoricul de artă Vittorio Sgarbi a fost foarte critic, afirmând că ieslea de la Sf. Petru „nu are nicio legătură cu religia catolică. Chiar și oile, boul și măgarul sunt de nerecunoscut ”. Sgarbi a ajuns chiar să vorbească despre „umilirea catolicismului”.

„Stați acasă. Nu vă duceți. Nașterea Vaticanului, realizată de meșterii din Castelli din Abruzzo, care produc de obicei capodopere autentice, nu are nicio legătură cu religia catolică. Personajele arată ca niște astronauți. Chiar și oile, boul și măgarul sunt de nerecunoscut. Ce părere are Papa? Poate că nu știa nimic despre asta. Dar a nu ști nimic nu justifică această obscenitate. Nu justifică umilirea catolicismului”, spune criticul de artă Vittorio Sgarbi.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version