Imigraţia îngrijorează peste jumătate din italieni (55,1%) şi se situează pe locul al treilea după şomaj şi criminalitate printre temerilor cetăţenilor din Bel Paese. Pe de altă parte rezultă însă o disponibilitate ridicată de acceptare a celor care nu sunt italieni şi de recunoaştere a rolului important desfăşurat din punct de vedere economic.
O arată un sondaj al Fundaţiei Moressa, care cu ocazia săptămânii împotriva rasismului a adresat întrebări la 600 de italieni pentru a le sonda gradul de deschidere faţă de imigranţi. Sondajul a descoperit că cetăţenii cei mai „în vârstă” sunt cei care îşi exprimă cele mai mari rezerve în această privinţă (aproape şase din zece). Spre deosebire de vârstnici, tinerii par să fie mai puţin îngrijoraţi (43%), se tem mai puţin de şomaj şi demonstrează o mai mare sensibilitate faţă de chestiunile ambientale.
Imigranţii sunt consideraţi în majoritatea cazurilor atât o resursă cât şi o problemă (49%). O resursă, întrucât sunt indispensabili pentru ocuparea locurilor de muncă pe care italienii le acceptă cu dificultate (chiar şi în perioadă de criză), şi pentru că îşi aduc o contribuie importantă la susţinerea sistemului de protecţie socială şi la creşterea bogăţiei Italiei. Diversitatea etnică devine o problemă (32,5%) pentru italienii care consideră că imigranţii absorb mai multe resurse economice decât plătesc la sistemul public de finanţe sau când sunt consideraţi a fi o ameninţare pentru ordinea publică.
Potrivit celor intervievaţi, episoadele de discriminare împotriva imigranţilor sunt frecvente şi par să se fi amplificat. În special în Nord şi Centru sunt mai vizibile faţă de zonele sudice, însă tocmai în Sud se pare că această tendinţă este în creştere. Educaţie, asistenţă medicală şi muncă sunt condiţiile care ar trebui garantate imigranţilor pentru a stimula şi sprijini procesul de integrare. Locuinţele, reîntregirea familială, susţinerea economică şi libertatea de cult sunt considerate în schimb factori secundari.
Elemente de deschidere
Câteva elemente permit, totuşi, să se presupună un anumit grad de deschidere. Intervievaţii nu ar avea nicio problemă să lucreze împreună cu un străin, cu atât mai puţin să-şi înscrie copiii într-o clasă în care sunt 20% de elevi străini. Ar accepta fără probleme şi să aibă un vecin imigrant, însă sunt mai reticenţi în a închiria străinilor spaţii comerciale sau apartamente private.
În general, intervievaţii sunt foarte de acord cu afirmaţia că străinii ocupă locurile de muncă pe care italienii le refuză acum şi că reprezintă oricum o forţă de muncă preţioasă. Ideea că străinii iau locurile de muncă italienilor sau că sunt cauza principală a problemelor de siguranţă şi de ordine publică este dezminţită de jumătate dintre intervievaţi, demonstrând cum obişnuitele afirmaţii privind prezenţa străinilor în Italia sunt mai mult o prejudecată. „Relaţia pe care o au italienii cu componenta străină este dublă: dacă pe de-o parte consideră imigranţii cauza problemelor de siguranţă, pe de-alta acceptă convieţuirea în muncă şi socială”, afirmă cercetătorii de la Fundaţia Leone Moressa.
„Când „imigrantul” nu este un obiect abstract de discuţie publică, ci un subiect care face parte din convieţuirea practică şi cotidiană – pentru că este vecin, coleg de muncă sau de şcoală – atunci lucrurile se schimbă şi la fel percepţia, demonstrând că italienii se descoperă a fi „inclusivi” în experienţa cotidiană”.
Elvio Pasca
