Menu
in

Siena, români angajați la negru la firma unui conațional, 20.000 de euro amendă

Doar lucrători la negru, două șantiere închise, unul dintre acestea fiind al unei firme cu sediul în România, închis pentru diferite nereguli legate de siguranța muncii și lipsa contractelor de muncă.

Continuă campania de verificare a șantierelor de construcții din provincia Siena, de către carabinierii centrului inspectoratului de muncă din Siena. Vineri, 28 aprilie, un astfel de control a fost efectuat la o firmă condusă de un cetățean român în vârstă de 45 de ani, cu sediul legal în România dar cu baza în Montepulciano. Militarii au descoperit că niciunul dintre muncitori nu a trecut examenul medical, control prealabil pentru dovedirea capacității de sănătate, necesar pentru a face față muncilor grele, cum ar fi cele desfășurate pe un șantier de construcții.

Neregulile nu s-au oprit doar aici, pentru că s-a descoperit că lipsea planul operativ de siguranța muncii. În cadrul aceluiași control, firmei i-a fost suspendată activitatea  pentru că a angajat 3 lucrători în negru din 3, și s-au aplicat amenzi de aproximativ 20 de mii de euro.

Pe un al doilea șantier din Siena, administrat de o companie locală condusă de un italian, s-au găsit aceleași puncte critice și s-au ridicat aceleași plângeri legate de construcția anterioară. Tot în acest caz, toți lucrătorii angajați erau la negru. Carabinierii au aplicat sancțiuni administrative pecuniare ridicate în valoare totală de 8 mii de euro și amenzi penale pentru un total de 5.700 de euro.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version