in

Settimo Torinese, o grenadă a explodat într-un şantier: doi muncitori români răniţi, unul a rămas fără o mână

Se aflau pe un şantier unde se demola acoperişul unei case, când au fost surprinşi de explozia unei grenade de război.

Doi muncitori români, de 27 şi 48 de ani, au fost răniţi: unul şi-a pierdut o mână, iar celălat a suferit arsuri la bust şi la faţă. Un al treilea muncitor a scăpat ca prin miracol: tocmai se îndepărtase pentru a lua o lopată din subsolul casei.

S-a întâmplat în această dimineaţă, 24 ianuarie, puţin după ora 9, pe un şantier din Settimo Torinese, lângă Torino.

Din primele informaţii rezultă că grenada care a explodat era din al doilea război mondial. Poliţia afirmă că grenada făcea parte din colecţia unui pasionat de dispozitive militare, care a locuit în acea casă până în urmă cu doi ani, când a murit într-un accident rutier.

Lucrările de demolare a acoperişului începuseră luni, 20 ianuarie. În momentul exploziei, muncitorii făceau curat pe trotuarul din faţa imobilului. Potrivit primelor reconstituiri, grenada ar fi căzut de sus lângă ei şi ar fi explodat.

Au fost transportaţi cu elicopterul la spital. Alarma a fost dată de muncitorul scăpat teafăr, Valentin Chelaru: „Când am auizit explozia, am fugit imediat să văd ce s-a întâmplat, eram în subsol, altfel m-ar fi lovit şi pe mine schijele”, a declarat Valentin Chelaru pentru Repubblica.

Muncitorii lucrau pentru firma Costruzioni edili Settimo Torinese.

Cel mai tânăr dintre răniţi, Sebastian Vieru, 27 de ani, a pierdut mâna dreaptă, a suferit arsuri de gradul doi la faţă, daune la ochiul drept, o ruptură de splină, răni la torace şi abdomen, şi a suferit răni la degetele de la mâna stângă. Medicii încearcă să-i salveze splina şi mâna stângă.

Celălalt rănit, Ovidiu Chelaru, 48 de ani, a fost operat pentru scoaterea unei schije care risca să-i obtureze vena femurală. Mai multe străzi din Settimo Torinese din jurul locului exploziei au fost închise, de teamă ca în casă să nu fie ascunse şi alte dispozitive de război. Au intervenit artificierii, pentru asigurarea zonei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Compania aeriană Carpatair a intrat în insolvenţă

Legea Comitetelor diasporei, întâlnire la Padova: „Avem dreptul să fim reprezentaţi”