in

Şerban Pop, fostul şef al ANAF, condamnat în dosarul Bica, a fost arestat în Italia

Fostul şef al ANAF, Şerban Pop, condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul Alinei Bica, a fost depistat marţi, în Italia, urmând ca instanţa din acel stat să se pronunţe cu privire la executarea mandatului european de arestare emis pe numele acestuia şi predarea lui către România.

Imaginea articolului Şerban Pop, fostul şef al ANAF condamnat în dosarul Bica, a fost arestat în Italia

Şerban Pop, fostul şef al ANAF condamnat în dosarul Bica, a fost arestat în Italia

Fostul şef al ANAF, Şerban Pop, a fost depistat, marţi, în Como – regiunea Lombardia din Italia, în urma unui schimb de informaţii şi a unei acţiuni ale poliţiei, au precizat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Potrivit acestora, în continuare urmează să se aplice mandatul european de arestare, urmând ca instanţa din Italia să se pronunţe cu privire la executarea acestui mandat şi predarea fostului şef al ANAF către România. Această etapă va avea loc după ce instanţa din România va transmite documentaţia necesară.

În prezent, Şerban Pop este arestat şi se află în Penitenciarul Como.

Fostul şef ANAF Şerban Pop, condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul Alinei Bica, a fost dat în urmărire naţională şi internaţională, anunţul fiind postat miercuri pe site-ul Poliţiei Române.

Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), nu a fost găsit, în luna iunie, la domiciliu de către poliţişti, aceştia constatând că se sustrage punerii în aplicare a mandatului, astfel că a fost dat în urmărire naţională şi internaţională.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au respins apelul formulat de fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Şerban Pop, şi de afaceristul Horia Simu, astfel că aceştia au rămas cu condamnările iniţiale de cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, respectiv patru ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă.

Deciziile au fost luate în dosarul în care Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, a fost achitată pentru că ar fi luat mită pentru cauza afaceristului Horia Simu.

sursa: Mediafax

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Romii din Roma primesc 3000 de euro să plece în România. Cine le poate interzice să se întoarcă?

Ildiko Oaida îndulcește viețile românilor din Germania: «Amandinele și savarinele tinereții noastre»