Menu
in

Secţiile consulare ale României, în pericol de a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare

Secţiile consulare ale României nu trebuie să fie afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare. Este interpelarea pe care deputatul PNL pentru diaspora, Valentin Făgărăşian, atrage atenţia că unele măsuri apărute deja în spaţiul public privind reducerea cheltuielilor bugetare ar putea să genereze grave blocaje în activitatea secţiilor consulare ale României din străinătate, aceste oficii deservind milioane de români din diaspora şi din ţară.
>>> Dosarele de pensie internaționale: ”Românii așteaptă și peste un an pentru a primi drepturile financiare cuvenite”. Valentin Făgărășian, Interpelare parlamentară

Secţiile consulare ale României nu trebuie să fie afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare

Iată întregul text al comunicatului:

”Cu toţii suntem de acord că banul public trebuie să fie cheltuit cu eficienţă, iar rezultatele administraţiei publice trebuie îmbunătăţite. Că se discută aceste aspecte este lăudabil, însă, este importantă şi maniera în care se adoptă şi se implementează măsurile.

De asemenea, nu cred că este cineva care să nu îşi dorească să utilizăm la maximum oportunităţile dezvoltării României cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile. Cu toate acestea, unele măsuri de ajustare a cheltuielilor în domeniul public, precum şi cele privitoare la politica de personal, ar putea să genereze mari prejudicii în activitatea instiuţiilor statului român care funcţionează în străinătate.

Zilnic, mii de români apelează la serviciile secţiilor consulare, chiar dacă acestea funcţionează cu dificultate din cauza schemelor de personal subdimensionate şi a faptului că procesul de digitalizare a fost neglijat în anii trecuţi.
>>> Deputatul Valentin Făgărășian, alegerile din Italia: ”Meloni știe că fără aportul românilor, economia italiană s-ar prăbuși”

Procesul de digitalizare a secțiilor consulare

Abia după ce procesul de digitalizare iniţiat de mine în Parlament va deveni funcţional în toate secţiile consulare, am putea să discutăm despre o reconfigurare a acestora. Până atunci, peste 4,5 milioane de români din diaspora şi alte sute de mii de români care călătoresc în interes de serviciu sau în scop turistic au nevoie stringentă de servicii consulare de calitate, în cel mai scurt timp.

Am încredere că Guvernul României va analiza cu maximă seriozitate implicaţiile unor măsuri asupra activităţii consulare, iar măsurile de reducere a cheltuielilor publice să nu perturbe activitatea consulatelor noastre.

Aş mai adăuga faptul că milioanele de români care muncesc în străinătate şi trimit acasă miliarde de euro anual au dreptul ca secţiile consulare să le furnizeze servicii de calitate, într-un timp rezonabil”.

deputat Valentin Ilie Făgărăşian
(Grupul parlamentar al PNL)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version