Menu
in

Se pun microcipuri în oameni. Nu e conspirație, se întâmplă într-o țară europeană, metoda se extinde în Italia

Mii de suedezi au ales o soluţie prin care să-şi facă viaţa mai uşoară: şi-au implantat microcipuri sub piele. Aceste tehnologii futuriste pot fi utilizate zilnic pentru diferite operaţiuni, precum accesarea telefonului smart, deschiderea uşii sau programarea alarmei. În viitor se are în vedere chiar efectuarea de plăți cu aceste microcipuri, iar pandemia de COVID-19 ar putea ajuta afacerea. Acum, tehnologia ar putea fi dezvoltată şi în Italia.

BioHax International este liderul pieței din această industrie inovativă și a captat atenția încă de la inființarea companiei în urmă cu șase ani de către Jowan Osterlund.

„Nu este altceva decât nevoia de a elimina necesitatea de a avea un portofel, de a elimina brelocurile de chei – de a elimina toate aceste „jetoane” separate care nu fac altceva decât să creeze riscuri, pentru că, dacă le pierzi, îţi pierzi identitatea”, a declarat Osterlund.

Suedezii folosesc de câțiva ani tehnologia

Microcipurile sunt de mărimea unui bob de orez și se implantează cu ajutorul unei seringi speciale sub pielea de pe mână, cel mai adesea deasupra degetului mare, relatează Ştirile Pro TV.

Câteva companii din Suedia oferă deja angajaților acest serviciu pentru a-i ajuta să intre mai ușor în clădire sau să plătească mâncarea la cantină. Primele implanturi au fost făcute în 2015 și, deși există îngrijorări legate de siguranța datelor personale, mulți suedezi le preferă.

În plus, în Suedia, microcipurile pot fi utilizate pe post de bilet de metrou sau tren.

Arhitectul suedez de soluţii IT, Martin Lewin, utilizează cele două microcipuri implantate în propria mână pentru acţiuni precum logarea la computerul personal, programarea alarmei biroului în care lucrează şi lansarea profilului său de LinkedIn. El speră că foarte repede se vor putea face şi plăţi prin intermediul lor.

Mii de italieni sunt aşteptaţi să îşi implanteze cipul sub piele

Acum, compania care oferă această tehnologie în Suedia vrea să intre și pe alte piețe europene.Eric Larsen, directorul BioHax Italia, filială a companiei suedeze BioHax International, a declarat că așteaptă aprobarea din partea autorităților medicale de la Roma pentru a putea folosi această tehnologie și în Peninsulă.

El se așteaptă ca mai mult de 2.500 de oameni să-și implanteze un cip sub piele în primele șase-opt luni, la Roma și Milano.

Oamenii se tem să nu fie urmăriţi

Larsen recunoaște însă că există și o mare reticență față de această tehnologie, din teama oamenilor de a nu fi urmăriți prin GPS sau alte mijloace.

”Nu urmărim mișcările nimenui și nu introducem un GPS în cip, dar mulți oameni nu sunt conștienți de acest lucru”, a mai spus Larsen.

Microciparea este o metodă controversată încă, iar cei care o critică susțin că dezantajele și riscul ca datele personale de pe cipuri să fie furate sunt mai mari decât avantajele.

Larsen crede însă că pandemia de COVID-19 poate ajuta compania, în condițiile în care oamenii încearcă să evite cât mai mult contactul fizic, după recomandările și restricțiile introduse de guverne pentru a stopa răspândirea coronavirusului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version