„Măsurile valabile într-o mare parte a Nordului vor fi extinse la tot teritoriul până la 3 aprilie”. În fapt, întrega Italie devine zonă roșie, portocalie sau cum vrem să o numim. 60 de milioane de oameni intră în carantină, inclusiv cei 1 milion de români stabiliți aici.
Premierul Giuseppe Conte a anunțat luni seară, într-o conferință la Palatul Chiggi, că începând de mâine dimineață, în toată Italia va fi ca în Lombardia, printr-un nou decret de urgență pentru limitarea coronavirusului.
UPDATE
A fost publicat noul decret
Timpul e scurt, iar numerele arată o „creștere importantă” a infecțiilor, sistemul sanitar riscă să intre în colaps. Astăzi au fost peste 1500 de contagiați în plus față de ieri, și 97 de decese. Devine de nesusținut pentru sistemul sanitar național.
Din această cauză, guvernul a decis să ceară poporului italian renunțarea la stilul de viață obișnuit, pentru binele țării. Se introduc măsuri stricte, care vor fi valabile de la nord la sud, inclusiv în insule.
„Nu va mai exista o zonă roșie. Italia întreagă va fi o zonă protejată„, a anunțat Conte, care a semnat decretul numit „Eu rămân acasă”. „Io resto a casa”.
Este cel mai dramatic anunț făcut de Conte în toată activitatea sa politică.
„Am adoptat o nouă decizie bazată pe o ipoteză: nu există timp”, spune el. „Numerele ne spun că avem o creștere importantă a infecțiilor, a persoanelor spitalizate în terapie intensivă și subintensivă și, din păcate, și a persoanelor decedate. Prin urmare, obiceiurile noastre trebuie schimbate. Ele trebuie schimbate acum. Am decis să iau măsuri chiar mai stricte imediat, mai puternic „
„Suntem conștienți de faptul că este dificil să ne schimbăm toate obiceiurile, înțeleg familiile, tinerii – a explicat Conte – sunt obiceiuri care, în mod rezonabil, cu timpul, vor putea fi adaptate la noile nevoi, dar, din păcate, nu există timp „
Printre principalele efecte ale noilor prevederi se numără interzicerea adunărilor în aer liber și în locuri publice. Ca în Lombardia și în cele 14 provincii nordice, circulația persoanelor este interzisă. Vor fi permise deplasările numai pentru muncă, necesitate sau motive de sănătate, toate documentate. Se va accepta autocertificarea motivelor, dar atenție la declararea falsului, se comit infracțiuni.
„Sunt pe deplin conștient de seriozitate și responsabilitate. Nu ne putem permite să lăsăm garda jos. E timpul pentru responsabilitate și o avem cu toții. Decizia corectă astăzi este să rămâi acasă. Viitorul nostru este în mâinile noastre „, adaugă el.
„Pentru transporturi, o limitare a transportului public nu este pe ordinea de zi, pentru a garanta continuitatea sistemului de producție și pentru a permite oamenilor să meargă la muncă”, explică premierul.
Noile măsuri, care vor fi în Monitorul Oficial în această seară și vor deveni operaționale începând de mâine dimineață, privesc și școlile și evenimentele sportive: în toată Italia, școlile vor rămâne închise până pe 3 aprilie. Se anulează toate competițiile sportive, de toate nivelurile, și se interzic competițiile în săli de sport.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ