Să elimine dezbinarea din comunităţile româneşti din străinătate. Aceasta ar trebui să fie misiunea noului ministru al diasporei.
N-am auzit până acum de o limitare a posturilor în noul guvern, deci postul de ministru delegat pentru românii de pretutindeni ar trebui păstrat. Un sfert din populaţia României se află în străinătate, iar un ministru delegat are foarte multe de făcut.
Au mai rămas câteva zile până la anunţarea noului guvern, iar pe site-urile de socializare românii din diaspora îşi pun întrebări legate de reprezentarea lor în viitorul executiv: „vom mai avea un ministru delegat?”, „va exista un minister al diasporei?”, „se mai gândeşte cineva la diaspora?”, „există o echipă nouă pentru românii din străinătate?”, etc., dar cea mai frecventă este „cine va ocupa funcţia de ministru delegat pentru românii de pretutindeni sau de ministru al diasporei?”.
Probabil acum se trag sfori, se dau telefoane şi se înroşesc emailurile cu propunerile de nume sosite din societatea civilă sau cea cu epoleţi pentru cel care va fi al doilea ministru din MAE. Diaspora nu a fost consultată la negocierile pentru noul guvern. O eroare, pentru că românii din străinătate, pe de o parte, sunt cei mai afectaţi de guvernările corupte, fiind alungaţi din ţară de mizeria materială şi morală din ţară, iar pe de altă parte sunt cei care deja au luat contact cu mentalitatea occidentală.
Este posibil să ne trezim cu cineva paraşutat în acest post, care va lua iar lucrurile de la zero, va începe iar cu turismul prin comunităţi, pentru a cunoaşte asociaţii şi pentru a lansa promisiuni fără acoperire.
Cine ar trebui să ocupe această funcţie? Ce calităţi ar trebui să aibă cel care va fi în fruntea ministerului care dirijează fondurile şi pune în joc politicile pentru românii care trăiesc în afara ţării?
Diaspora e împărţită în trei mari grupe: românii din jurul graniţelor ţării, românii domiciliaţi în afara ţării şi stabiliţi cu familiile în alte ţări şi românii „navetişti”, cei plecaţi doar pentru o perioadă, la muncă. Ar mai fi şi „vechea gardă”, cei care au emigrat înainte de 1989, dar îi putem încadra în cea de-a doua grupă.
Pentru a fi la curent cu problematica comună, dar diferită, e nevoie de o persoană care a trăit în afara ţării, o persoană care ştie şi ce înseamnă munca de jos şi ce înseamnă elite. Ar trebui să fie conectat de multă vreme cu greutăţile pe care le întâmpină românii din comunităţile istorice în procesul de asimilare pe care statele în care trăiesc îl amplifică tot mai mult. Ar trebui să ştie ce a însemnat exilul în perioada comunistă, avântul primilor emigranţi de după 89 şi disperarea celor care au plecat după intrarea României în UE.
Fiecare comunitate are probleme specifice, dar toate comunităţile româneşti au un punct comun: sunt dezbinate, iar viitorul ministru trebuie să aibă capacitatea de a reuşi să pună la aceeaşi masă taberele inamice din fiecare comunitate. Până nu demult a fost invers, învrăjbirea românilor a fost cultivată cu grijă.
Viitorul ministru ar trebui să ştie să adune intelectualii şi oamenii de elită din diaspora. Medicii, inginerii, avocaţii şi toţi specialişti care, chiar dacă nu doresc repatrierea, ar dori să aducă un aport la crearea unei imagini sănătoare a României în străinătate.
Noul ministru ar trebui să facă o revoluţie în ceea ce priveşte acordarea finanţărilor nerambursabile pentru asociaţiile culturale româneşti. Să elimine asociaţiile de carton, să elimine finanţările de câteva mii de lei şi să investească în proiecte grandioase care să aducă în prim planul atenţiei România şi românii din ţările respective.
Există asemenea oameni, cu siguranţă. Este încă timp să facem propuneri.
Sorin Cehan, Andi Rădiu
