Uniunea Jurnaliștilor Români de Pretutindeni, cu sediul la Viena, a lansat astăzi pagina web a organizației, la adresa www.ujrp.org .
În premieră, membrii Uniunii îi cer lui Dacian Cioloș să ceară scuze public Gazetei Românești (publicație afiliată UJRP), prin intermediul unei scrisori deschise. Vă prezentăm mai jos conținutul acesteia:
”Domnule prim ministru, aşteptăm scuze pentru eticheta pusă efortului unui ziar din Diaspora: ştire falsă!
Gazeta Românească de la Roma a publicat informaţia, de altfel publică în Italia, despre pregătirea unor transporturi de deşeuri către România. Comunicatorii Guvernului României au pus eticheta de „ştire falsă”, pentru ca mai apoi cine vă publică reacţiile pe pagina dvs. de Facebook să vă atribuie afirmaţia că „este o ştire falsă”. O asemenea acuzaţie venită de la însuşi primul ministru are potenţial distrugător pentru orice ziar important, cu atât mai mult pentru un mic săptămânal din diaspora.
Astfel aţi încurajat atmosfera de omertà care menţine ceaţa în informaţiile publice din România…”
citiți întregul comunicat pe site-ul Uniunii Jurnaliștilor Români de Pretutindeni