Elevii de origine română înscrişi în şcolile publice italiene sunt peste 60.000. De la nord la sud, în aproape toate grădiniţele, şcolile primare, gimnaziale, licee, şcoli profesionale găsim copiii familiilor de români veniţi la muncă.
Sistemul educaţional italian este diferit de cel din România.
Aici manualul este orientativ, se schimbă în fiecare an, nu poate fi reutilizat! La şcoala primară sunt patru învăţătoare titulare la fiecare clasă. Programul obligatoriu este de cinci ore pe zi, cu o singură pauză de masă de 10 minute, la ora 11. Norma este de 28 de ore pe săptămână pentru elevi!
La terminarea gimnaziului există un examen de absolvire. La bacalaureat se prezintă doar 60% dintre cei înscrişi la şcoala primară. Puţine universităţi au examen de admitere, restul acceptă diploma de bacalaureat şi taxa de studiu obligatorie. Studenţii frecventează îm medie 9 ani o facultate pentru a deveni absolvenţi. Evident, există şi absolvenţi normali, după cinci ani de studiu! Principala cauză a întârzierilor este faptul că nu există o comisie pentru reexaminarea studenţilor, deci examenul se susţine mereu cu acelaşi profesor!
Adio, limba română
Angelica T. s-a stabilit in Italia în Michelino lângă Torino de mai bine de 15 ani împreună cu soţul. Au muncit mult, şi-au cumpărat un apartament în rate, familia a crescut. Primul băiat are deja 20 de ani, fata cea mare are 16 iar mezina familiei are 9 ani.
«Toţi au făcut şcoala în Italia. Cu multe sacrificii, familiile de muncitori români din Italia îşi cresc şi îşi educă fii pentru a avea un viitor mai bun. Generaţia a doua poate să aibă avantaje, cunoscând mai bine limba italiană, asimilând fără efort stilul de viaţă, tradiţiile şi obiceiurile regiunii în care trăiesc.
Copiii vorbesc fără dificultate nu doar limba italiană, ci şi dialectul zonei în care locuiesc. Începând cu grădiniţa, continuând cu şcoala primară ei folosesc din ce în ce mai mult limba italiană şi dacă părinţii români sunt prea ocupaţi limba română va rămâne la un nivel satisfăcător de conversaţie.
Dacă nu vor fi duşi măcar în vacanţe în România unde reuşesc să vorbească, să se joace cu alţi copii de vârsta lor, dacă nu citesc şi în limba română, vor fi săraci în vocabular.
Fiul cel mare a învăţat bine, dar când a intrat la o şcoală profesională pentru a deveni mecanic auto a început să aibă probleme cu matematica. Profesorul îi lăsa corijenţi şi oricât ne străduiam noi părinţii să-i ajutăm pe copiii noştri cu lecţii private, nu treceau. Repetau anul şi la şedinţe ni se spunea că fiul nostru nu înţelege matematica.
Suntem de acord că nu toţi au talent la matematică, dar ca să obţină o notă de trecere sunt necesari trei ani de repetenţie? Consideraţi că de la gimnaziu cumpărăm manualele, gratuite fiind doar pentru cei cinci ani de şcoală primară. Ne costă între 300 şi 600 de euro manualele pentru fiecare copil. Nu pot fi reutilizate în anii următori fiindcă se schimbă un capitol sau cine ştie ce.
Pe de altă parte, libertatea profesorului în Italia este nemărginită: la manualul de liceu „Economia firmelor” n-au studiat la şcoală decât un capitol. Restul au fost lecţii ale profesorului. Este ciudat pentru noi. Cam jumătate din materie se studiază la şcoală. Noi învăţam toată cartea. Pe vremea noastră se începea manualul de la început, iar la sfârşitul anului era terminat!
Noi muncim ca să le asigurăm un viitor, iar şcoala este foarte importantă pentru noi. În Italia se plăteşte în fiecare an înscrierea la liceu, circa 120 euro pentru un an de studiu. Înainte de a începe şcoala, aşa cum este firesc cumpărăm cărţi, caiete, tot ceea ce este necesar pentru studiu, apoi haine şi încălţăminte. Fără 500 de euro nu poate începe şcoala pentru un elev. Să ştiţi că multe familii de italieni cu dificultăţi economice renunţă să-i mai trimită la şcoală. Familiile de români însă nu renunţă, oricâte dificultăţi ar exista.
Suntem mulţumiţi de rezultatele şcolare, au multe activităţi. O singură dată am avut un eveniment neplăcut cu cea mică. Într-o pauză, în curtea şcolii un băieţel de la altă clasă a lovit-o cu o rangă metalică găsită pe jos. A fost transportată urgent la spital, şcoala a făcut o anchetă internă, din fericire fetiţa şi-a revenit după câteva zile, dar aproape o lună a durat sperietura. Atunci mă gândeam că dacă fetiţa mea ar fi făcut aşa ceva eram pe prima pagină a ziarelor din Italia! Barbarii de români!
Acum, ca părinţi, suntem îngrijoraţi de problemele adolescenţilor. Care începe să bea, să se drogheze trebuie îndepărtat din cercul de prieteni! Când a venit fata acasă rasă pe o parte a scalpului, deşi are un păr lung şi frumos, am rămas muţi! Soţul meu nu mâncat trei zile. Încercăm să-i ţinem departe de tatuaje, de toată moda… să-i facem responsabili de faptele lor şi le cerem să gândească cu capul lor, nu în bandă!»
Totul despre Iad
Adina T. locuieşte în Marche şi are doi copii, un băiat în clasa a IV-a, şi o fată în anul trei de liceu. În Italia liceul are cinci ani de studiu. Adina ne mărturiseşte că este mulţumită în general de rezultate şcolare, ea însăşi fiind în România profesor de engleză-franceză.
«La şcoala primară nu prea există profesori calificaţi de limbi străine, ci doar învăţători cu un curs de limba engleză. Pronunţia este defectuoasă.»
Este mulţumită de cel mai bun liceu din oraş la care fiica ei studiază, de şedinţele cu părinţii programate pe internet, liceul având un site propriu. În plus, legătura dintre părinţi şi profesori este strânsă, astfel că şi rezultatele sunt excepţionale. Unica problemă pe care a avut-o a fost cu profesoara de religie de la şcoala primară, care la clasa a II-a a predat tot anul lecţii despre Iad şi păcate. A fost la directorul şcolii şi a discutat, iar anul următor şi-a retras copilul de la orele de religie, existând această oportunitate. După încă un an profesoara de religie a fost dată afară deoarece îşi pusese elevii să-şi mărturisească păcatele şi să se urce pe fereastrele clasei situate la etajul doi. Fiind schimbată profesoara, elevul şi-a reluat lecţiile de religie împreună cu colegii. Faptul că a sesizat de la început pericolul a fost apreciat de ceilalţi părinţi, devenind chiar responsabil de clasă ca părinte.
Legea junglei
Lăcrămioara este mama lui Andrei de 7 ani (clasa a II-a) şi Ştefan-Adrian de 13 ani si jumatate (ultimul an de gimnaziu). «Sunt doi copii deosebiţi fiecare cu caracterul lui, cel mic e un copil solar, prietenos, mereu dornic de noi prietenii însă totodată un copil timid, cu teama de a nu greşi, un perfecţionist; cel mare în schimb este o fire mai retrasă, un copil matur pentru vârsta lui, cu interese diverse faţă de copiii de aceeaşi vârstă, ceea ce nu l-a făcut foarte popular în şcoală fiind considerat de către unii colegi ca având ”o atitudine superioară”.
Noi am avut ”ghinionul” dacă pot spune aşa să locuim într-un cartier cu „renume” la Roma (Tor Bella Monica) unde în şcoală poţi întâlni copii ai căror rude sunt în arest la domiciliu sau chiar în penitenciar, copii de care poţi avea frică şi care atunci când creează probleme, directoarea şcolii îţi poate răspunde: ”Nu avem ce face!!!”.
Cu toate acestea putem spune că NE DESCURCĂM … printre remarci de genul : ”rumeno di merda”, ”voi che venite a rubare il nostro lavoro”, ”razza di criminali”, ”ti faccio vedere io chi e più forte! ”.
Cu cel mare am avut şi încă avem probleme deoarece în şcoală nu se învaţă, lipsesc mereu profesorii titulari şi dacă nu eşti simpatic profesorului, nu ai note mai mari de 6-6,5 . Dacă îţi spui părerea ţi se răspunde că exagerezi, că sunt doar copii şi că nu trebuie să ne încredem în ceea ce ne povestesc acasă.
Total diferită situaţia cu cel mic. De la creşă am întâlnit mereu personal gentil, deschis, având în vedere şi problemele de sănătate ne-au ajutat mereu în integrarea copilului. Educatoarele de la grădiniţă ne-au ajutat să îl inscriem într-un program de terapie (logopedie şi fizio-motricitate) şi au completat cu munca şi atentia lor ceea ce se făcea în terapie.
Acum este în clasa a doua -a elementară şi este printre primii din clasă la învăţătură; Nu se poate vorbi de nici un fel de discriminare mai ales ca în clasă sunt copii de mai multe naţionalităţi: africani, albanezi, români, arabi etc. Învăţătoarele sunt persoane deosebite. Amândoi copiii frecventează cursul de religie deoarece considerăm că nu este nimic greşit în acest fapt.
La şedinţele cu părinţii nu avem probleme de comunicare cu ceilalţi părinţi, eu chiar am fost votată ca fiind reprezentanta părinţilor în clasa mezinului.
În afara şcolii cel mic face baschet, o activitate extraşcolară dar care se ţine în sala de sport a şcolii cu un abonament lunar de 20 de euro; cel mare a făcut karate şi înot , momentan nici un sport dar este fascinat de programare pe calculator după un curs ECDL, cu un cost total de circa 500 de euro.
Despre probele „Invalsi” (teste naţionale de verificarea cunoştinţelor) le consider inutile pentru că niciodată nu ne-au fost comunicate rezultatele. Materia de studiu la gimnaziu este incompletă şi nu se studiază tot manualul.»
Crina Suceveanu
