Cotidianul catolic Avvenire trage un semnal de alarmă cu privire la exploatarea imigranţilor în Puglia. Exploatarea a crescut, salariile au scăzut.
Pe câmpurile din Nardò (provincia Lecce) ziua de lucru începe înainte de ivirea zorilor, cu caporalul care formează echipele: între şase şi zece persoane, în funcţie de cerere. El este cel care decide cine va putea câştiga ceva şi cine – poate pentru că a protestat – rămâne lefter. Apoi se pleacă pe câmpurile de lubeniţă şi roşii, înghesuiţi la bordul unor autoturisme şi microbuze.
Se începe devreme, în jurul orei 5, pentru a exploata orele mai puţin fierbinţi ale zilei, dar deja la ora 10 dimineaţa căldura este intolerabilă.
În mod normal – în agricultură – sunt prevăzute pauze în orele cele mai calde. Însă pentru a optimiza timpii şi costurile, muncitorii agricoli sunt obligaţi să lucreze în ritmuri epuizante şi în condiţii extrem de grele.
Apoi, pentru unii exploatarea este şi mai mare. „Lucrătorii sunt deseori utilizaţi chiar şi mai mult de doisprezece ore pe zi„, denunţă sindicatul Flai-Cgil. Echipe de muncitori agricoli care încep să lucreze la 5 dimineaţa şi care, aproape întotdeauna, odată încheiată munca pe câmp, sunt mutate, la sfârşitul dimineţii, să lucreze pe un alt câmp până după-amiaza târziu.
La cinci după-amiaza, în sfârşit, caporalul dă semnalul: după zece ore de muncă muncitorii îşi pot îndrepta spatele.
Plata pentru culegătorii de roşii este de patru euro pentru fiecare lădiţă umplută. Cei mai bravi ajung la şapte lădiţe, însă nu pot băga în buzunar cei 28 de euro care le revin. De fapt, din această sumă trebuie scăzută cota pentru caporal, preţul transportului, sandviciului şi al sticlei cu apă. Când merge bine, lucrătorilor agricoli le rămân în buzunar circa douăzeci de euro. Doi pentru fiecare oră de muncă petrecută pe câmpuri.
Foarte probabil, aceasta se poate să fi fost „ziua tipică” a lui Mahomed, sudanezul de 47 de ani mort lunea trecută pe un câmp de roşii de lângă Nardò (Lecce). O zi identică cu cea a mii de lucrători proveniţi din multe ţări diferite (de la Sudan la România, de la India la Sudan) care sunt exploataţi pe câmpurile din întreaga Italie pentru a culege acele roşii, acele lubeniţe şi căpşuni care ajung pe mesele noastre.
Potrivit estimărilor observatorului Placido Rizzotto al Flai-Cgil, sunt circa 400.000 de lucrători (din care 80% străini) care riscă să se confrunte cu fenomenul caporalatului. Lucrători în acord, subplătiţi şi exploataţi. Costrânşi să trăiască în case abandonate şi dărăpănate, aproape întotdeauna fără curent, apă potabilă şi servicii igienice.
Lucrătorii sunt cu precădere tineri care, înainte de a începe să lucreze pe câmpuri, se bucurau de o sănătate bună, denunţă asociaţia Medu-Medici pentru drepturile omului în raportul „Terra Ingiusta” publicat în aprilie.
„Principalele patologii relevate, referitoare la sistemul osteo-muscular, digestiv şi la aparatul respirator au rezultat în multe cazuri corelate condiţiilor dure de muncă de pe câmpuri şi situaţiilor critice de precaritate socială, locativă şi igienico-sanitară”.
Şi dacă vara reprezintă momentul în care exploatarea în muncă a imigranţilor emerge cu mai mare vizibilitate (şi mediatică), cu marile concentrări de imigranţi în locuri precum ghetoul din Rignano Garganico din provincia Foggia sau în fosta Falegnameria din Nardò fenomenul, în realitate, este prezent tot anul.
Pe teritoriile din Trani, Teggiano, Ragusa – denunţă Caritas – prezenţa unor imigranţi victime ale exploatării în muncă este înrădăcinată şi stabilă. „Fără ca din acest motiv condiţiile de muncă să fie mai bune”, se citeşte în raportul 2015 al activităţii proiectului „Presidio”.
În aceste zone, de fapt, sunt foarte răspândite culturile în sere: munca nu se întrerupe aproape niciodată şi este necesară în mod constant forţă de muncă.
Lucrătorii sunt cu precădere români şi bulgari care – în mod paradoxal – pentru faptul că sunt comunitari sunt penalizaţi în plus.
„Sunt segregaţi ca să nu iasă la suprafaţă situaţia lor”, denunţă raportul. Şi tot în sere (în mod special în cele din provincia Ragusa) este foarte numeroasă prezenţa feminină: femei care, pe lângă faptul că trebuie să suporte condiţii dure de muncă şi salarii de foame, sunt deseori victime ale violenţei şi exploatării sexuale.
Însă exploatarea nu cunoaşte graniţe geografice. Este de ajuns să călătoreşti până la Agro Pontino unde sunt indieni sikh care petrec până la 14 ore pe zi pe câmpuri pentru a culege cu mâna dovlecei şi salată, a semăna şi planta. Plata, în cel mai bun caz, este de patru euro pe oră. Dar deseori nu este achitată.
Italia, 100.000 de străini în semisclavie. Afacere profitabilă pentru mafie
Ragusa, povestea incredibilă a unei românce violate și sechestrate de angajator. «Îmi spunea că sunt o sclavă»
Noile sclave de pe câmpuri sunt italience. ”Nu mai vor străine, pentru că ele se revoltă și noi nu”
Români în sclavie în Sicilia, 9 arestări. «Constrânşi să trăim ca animalele»