Uniunea Europene a recunoscut progresul ambelor guverne, faţă de verificarea din iulie 2011, în ce priveşte îndeplinirea standarelor U.E.
Potrivit euranet.eu, raportul MCV (Mecanismul de Cooperare şi Verificare) publicat miercuri arată că "numărul rezultatelor pozitive obţinute de Agenţia Naţională de Integritate a crescut în ultimele luni". Comisia Europeană deplânge însă faptul că "modul în care s-a asigurat urmărirea judiciară şi administrativă a acestor cazuri nu a fost pe de-a-ntregul pozitiv".
Raportul pe justiţie mai notează că în cazurile de corupţie la nivel înalt, pedepsele aplicate rămân adesea aproape de limita juridică minimă, iar în peste 60% din cazuri, executarea pedepselor este suspendată.
Raportul pe justiţie al Comisiei Europene subliniază că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a accelerat procesele privind cazurile de corupţie la nivel înalt, ca răspuns la recomandările privind riscul ca în unele astfel de cazuri să se împlinească termenele de prescripţie.
MCV şi aderarea la Spaţiul Schengen sunt probleme care trebuie tratate separat, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray. El spune că în opinia Comisiei Europene, "ambele ţări îndeplinesc criteriile necesare aderării la Spaţiul Schengen".
Raportul Comisiei Europene este în ansamblu pozitiv pentru România, dar transmite şi un mesaj legat de necesitatea eficientizării inspecţiei judiciare, fiind nevoie ca instituţiile implicate, în special Consiliul Superior al Magistraturii, să se mobilizeze, spune ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.
Raportul a dat motive Olandei să-şi reafirme opoziţia faţă de aderarea celor două ţări la Schengen, scrie presa internaţională.